VIDEO Categoria „valori”/„Pe stânga acolo, boss-ule, mă lași”/O „valoare” s-a filmat în timp ce se află în mașina de poliție și îi sfidează pe agenți
O „valoare” s-a filmat pe bancheta din spate a unei mașini de poliție și a postat clipul video pe o rețea de socializare.
Acesta se află pe bancheta din spate alături de un alt bărbat și o polițistă.
La un moment dat, agentului care conduce i se vorbește ca unui șofer. Persoana care filmează îi spune să-l lase să coboare pe stânga.
Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Europol, a declarat la Antena 3 că „este o dovadă vie că nici în anul 2020, polițiștii nu au suficiente proceduri, prevederi legale cu privire la modul în care ei trebuie să acționeze în astfel de situații”. Acesta a declarat că întâmplarea este o „sfidare a organelor de poliție”.
„În realitate, nici în acest moment nu putem spune cu certitudine, dacă persoanele care sunt conduse la sediul Poliției pot fi disponibilizate de telefonul mobil, pe durata deplasării, sau nu”, a mai spus președintele Sindicatului Europol, subliniind că, ajunse la secție, suspecții sunt indisponibilizați de aceste dispozitive.