VIDEO Capsula SpaceX cu cei patru astronauţi la bord a andocat la Staţia Spaţială Internaţională
O capsulă SpaceX cu patru astronauţi la bord a andocat joi seară la Staţia Spaţială Internaţională, unde noul echipaj, Crew-3, va efectua o misiune de şase luni pe orbită, informează AFP.
Cei trei americani şi un german îi înlocuiesc pe membrii echipajului Crew-2, care a părăsit Staţia Spaţială Internaţională luni.
Astronauţii NASA Raja Chari, Kayla Barron şi Tom Marshburn, precum şi astronautul Agenţiei Spaţiale Europene Matthias Maurer au părăsit Florida cu racheta SpaceX Falcon 9 miercuri seară, o decolare amânată de mai multe ori, în special din cauza vremii.
Four new astronauts through the hatch and seven crewmembers total on the @Space_Station !
— NASA (@NASA) November 12, 2021
After almost exactly a day from launch, #Crew3 is aboard the orbiting laboratory. pic.twitter.com/QJoBUsJcsj
Tom Marshburn este a treia oară în spaţiu. El a mai zburat la bordul unei navete spaţiale în 2009 şi la cel al unei rachete Soyuz în 2012-2013.
Ceilalţi trei astronauţi, inclusiv şefa misiunii Raja Chari, sunt la prima călătorie spaţială.
Matthias Maurer este al doisprezecelea german care ajunge pe orbită.
Echipajul a fost întâmpinat de americanul Mark Vande Hei, care şi-a sărbătorit miercuri singur ziua de naştere în segmentul american al Staţiei. La bord se mai află doi cosmonauţi ruşi.
Misiunea se numeşte Crew-3 deoarece este a treia misiune operaţională asigurată de SpaceX în numele NASA.
Misiunea va include numeroase experienţe, printre care creşterea de plante în spaţiu fără sol sau alt mediu de cultură şi obţinerea de fibre optice în microgravitaţie, care pot fi de o calitate mai bună decât cele produse pe Pământ.
De asemenea, astronauţii Crew-3 vor efectua plimbări în spaţiu, în special pentru a continua instalarea de noi panouri solare.
Totodată, ei vor găzdui două misiuni turistice: japonezi aduşi de o navă spaţială Soyuz la sfârşitul anului, iar în februarie 2022 pasageri ai misiunii Ax-1, organizată de compania Axiom Space în parteneriat cu SpaceX. AGERPRES