VIDEO Campanie DSU/ Pacient: Virusul există; Medic: situaţia e mult mai gravă decât se vede la televizor

VIDEO Campanie DSU/ Pacient: Virusul există; Medic: situaţia e mult mai gravă decât se vede la televizor

Ajută-ne să te putem ajuta! Sănătatea ta este şi responsabilitatea ta! - este mesajul transmis de autorităţi în contextul creşterii numărului de cazuri de COVID-19 de la ATI.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) trage un semnal de alarmă şi arată, într-un filmuleţ , situaţia de la Spitalul Clinic de Urgenţă Braşov, în data de 9 aprilie.


Iar ceea ce se întâmplă la Braşov nu e un caz singular, toate departamentele de urgenţă din ţară şi din Bucureşti confruntându-se cu situaţii similare.

''Există două lumi: există lumea din interiorul spitalelor, din interiorul secţiilor de terapie intensivă şi al unităţilor de primiri urgenţe şi există lumea de la două, trei patru sute de metri de spitale, unde lumea şi viaţa se desfăşoară în mod normal. Din data de 25 februarie, acest spital dedicat pacienţilor COVID este în fiecare zi plin, adică 28 de pacienţi din 28 de paturi. În ultima lună jumate, toţi pacienţii au aşteptat şi nu au putut fi admişi din prima în unitatea de terapie intensivă COVID din cauza faptului că era ocupat 100%. De multe ori, diferenţa între a fi într-un pat de terapie intensivă sau a dormi în patul tău acasă poate fi făcută de un gest simplu, probabil doar de o mască'', avertizează dr. Romeo Boancă, medic primar medicină de urgenţă.

Purtatul măştii este o povară care e mult mai mică decât povara unui ventilator - afirmă, la rândul său, dr. Cristina Vecerdi.

Şi pacienţii cu COVID-19 care se luptă pentru viaţa lor pe un pat de spital încearcă să atragă atenţia asupra pericolului şi gravităţii acestei boli.

''E o situaţie ca de război (...), o boală foarte gravă'', avertizează un pacient care respiră cu ajutorul aparatelor.

''Cei care staţi acasă şi nu credeţi că există aşa ceva nu v-aş dori să ajungeţi să vedeţi ce înseamnă o zi la reanimare, virusul există'', spune un alt pacient cu COVID-19.

''Este chiar atât de grav? Nu, vă spun că nu este chiar atât de grav, este mult mai grav decât se spune la televizor!'' - trage un semnal de alarmă medicul Romeo Boancă.

Iar autorităţile fac un nou apel la populaţie să poarte corect masca, să evite aglomeraţiile, să se vaccineze - şi toate acestea pentru că ''Sănătatea ta este şi responsabilitatea ta!''.

''Ajută-ne să te putem ajuta! Sănătatea ta este şi responsabilitatea ta! VACCINEAZĂ-TE! Îţi poate salva viaţa! Şi dacă te îmbolnăveşti poţi face o formă uşoară a bolii. POARTĂ CORECT MASCA! EVITĂ AGLOMERAŢIILE! Respectă măsurile de protecţie şi distanţare pentru a diminua riscul de a te infecta! TESTEAZĂ-TE la primul semn de boală! TRATEAZĂ-TE, urmează cu stricteţe tratamentul prescris de medic! MERGI LA SPITAL PENTRU EVALUARE dacă observi că, în ciuda tratamentului, starea ta se înrăutăţeşte! INFORMEAZĂ-TE DIN SURSE CREDIBILE! Nu cădea prada dezinformării şi manipulării!'', este mesajul transmis de autorităţi. AGERPRES/ (AS - autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Anamaria Constantin, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă /Facebook


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”