VIDEO Borza: CE Hunedoara va intra în faliment; poate fi salvat doar dacă dăm afară jumătate dintre mineri

VIDEO Borza: CE Hunedoara va intra în faliment; poate fi salvat doar dacă dăm afară jumătate dintre mineri

Complexul Energetic Hunedoara, aflat în insolvență, poate fi salvat doar dacă vor fi concediați jumătate dintre mineri și dintre angajații termocentralelor din Valea Jiului, a declarat Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, într-un interviu acordat AGERPRES.

* INTERVIU Borza (Hidroelectrica): Marele handicap al României este lipsa de asumare a deciziilor

* Borza: Marea provocare a viitorului administrator judiciar al TVR va fi să pună în practică rolul educativ al televiziunii publice

"Insolvența reprezintă o soluție dacă este asumată și administrată corect. Nu orice insolvență rezolvă problemele. Uitați-vă la RAAN, este în insolvență de trei ani și a intrat în faliment. Uitați-vă la Hunedoara. Este în insolvență și o să intre în faliment", a susținut Borza.

El a precizat că societatea a ajuns în această situație, deoarece a fost victima prostului management și a ingerinței statului în managementul companiei.

"Sectorul minier trebuia reformat în 1990, cum au făcut și polonezii. Noi am tot amânat reformarea acestui sector, care, pentru România este identitar. În România, aceasta este cea mai veche meserie, are o continuitate de mai bine de 2.500 de ani. Aceasta nu înseamnă că acum trebuie să facem doar de dragul unei tradiții milenare concesii, să alocăm în fiecare an de la buget sute de milioane de lei. Ea trebuie restructurată, trebuie reformată", a arătat reprezentantul Euro Insol.

Borza a susținut că, de-a lungul timpului, niciun guvern nu a luat vreo măsură radicală în Valea Jiului, având în memorie mineriadele.

"Toate guvernele de după 1990 au trăit sub imperiul unei frici ancestrale față de mineri, pentru că, bun, ei sunt niște oameni mai din popor, ce-i în gușă și-n căpușă, se urcă în camion, în tren, cu bâtele și ne aplică o corecție. Vorba aia, suntem în 2016. Și eu sunt absolut convins că minerii din Valea Jiului sunt oameni cu un caracter de excepție. Ei au fost o clasă socială privilegiată încă de pe vremea lui Ceaușescu. Sigur, este o muncă grea, este o muncă fizică, este o muncă brută, istovitoare, dar, deopotrivă, au fost foarte bine plătiți. Dintotdeauna, dar mai ales până în 1989. Dar aceasta nu justifică o anumită prevalență față de altă meserie. Aveam un dinte împotriva lor, pentru că erau mulți, sunt mulți și astăzi, dar nu este vina lor. Este vina statului să nu a avut curaj să restructureze această zonă. Nu mai poți astăzi defila cu zeci de mii de salariați în zona energetică", a spus Borza.

Potrivit acestuia, pentru o funcționare optimă a companiei vor trebui concediați jumătate dintre mineri și dintre angajații termocentralelor Mintia și Paroșeni.

"Până la urmă, această companie nu este vitală pentru sistemul energetic național. Noi avem 24.000 de MW putere instalată, la un consum care nu a depășit niciodată 9.000 de MW. Însă această companie poate ajuta la serviciile tehnologice de sistem pe acea zonă de Nord. Deci, iată și câteva elemente care să pledeze pentru salvarea Complexului Energetic Hunedoara, evident, restructurat. Deci vreo 2.000 de mineri cu vreo 700 de angajați pe zona de producție de energie, adică 2.700 față de 6.000 cât sunt acum, evident contează la performanța economică și la costurile asociate fiecărui MWh produs", susține Borza.

El a adăugat că, în ipoteza unei pene generalizate în sistemul energetic românesc, care ar produce pagube de zeci de miliarde de euro, CE Hunedoara ar putea face diferența.

"Deci la o analiză foarte rece, poți lua hotărârea: da, închid. Dar ce se va întâmpla dacă vreodată — și atunci într-adevăr drobul de sare poate să te întoarcă — ar colapsa sistemul energetic chiar și pentru un minut? Pagubele ar fi incalculabile, de ordinul zecilor de miliarde. O pană generalizată de curent în România, chiar și de un minut, ar costa zeci de miliarde de euro. Și atunci, chiar și pentru acel ipotetic 'dacă și poate', merită salvată societatea, dar evident optimizată și restructurată", a afirmat reprezentantul casei de insolvență.

CE Hunedoara se află în insolvență din 7 ianuarie 2016 și are 6.300 de angajați, care lucrează la minele de cărbune Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan, precum și la termocentralele Mintia și Paroșeni.

Decapitalizarea Complexului Energetic Hunedoara și intrarea în insolvență au fost planificate încă de la înființarea sa, din moment ce, an de an, au fost aprobate bugete de venituri și cheltuieli care au prevăzut pierderi, se arată în raportul administratorului judiciar al complexului, firma GMC SPRL, cu privire la cauzele intrării în insolvență.

Potrivit raportului, costurile de producție a energiei în cadrul complexului sunt de două ori mai mari decât prețul pieței, ceea ce a dus la decapitalizarea treptată a societății.

Firma GMC SPRL propune, în raportul privind cauzele insolvenței, "compensarea datoriilor către statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin preluarea în contul creanței a exploatărilor miniere, în cuantumul rezultat în urma unui raport de evaluare, exploatări ce se pot constitui apoi ca o societate de închidere a minelor beneficiind de ajutor de stat, cel puțin până în 2018".

Complexul Energetic Hunedoara are datorii totale de 1,5 miliarde de lei, potrivit raportului, din care 1,2 miliarde de lei către Ministerul Finanțelor Publice.

Această propunere va fi evaluată de Adunarea Creditorilor, care va decide cu privire la planul de restructurare.

"Bineînțeles, toate acestea s-ar putea realiza numai dacă CEH va rezista și nu va intra în faliment direct în perioada de observație, fără a mai ajunge la implementarea unui plan de reorganizare. Iar aceasta se poate face doar printr-o restructurare masivă a tuturor compartimentelor societății, prin reducerea la strictul necesar a tuturor cheltuielilor, atât a celor materiale, cât mai ales a celor cu muncă vie, acestea din urmă atât prin eliminarea din organigrame a tuturor posturilor inutile și care nu au legătură cu producția, cât și prin ajustarea drastică a salariilor", se mai arată în raportul administratorului.

AGERPRES/(AS — autor: Florentina Cernat, editor: Daniel Badea, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...