VIDEO Boloş: România are din fonduri europene 85 miliarde euro, sumă ce va trebuit gândită foarte bine pe termen lung
Suma pe care România urmează să o primească suplimentar de la bugetul Uniunii Europene este de 31 de miliarde de euro, astfel încât, în prezent, avem din fondurile europene 85 de miliarde de euro, o sumă pe care va trebui să o gândim foarte bine pe termen lung, a declarat, joi, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.
"Vin chiar de la o discuţie cu Comisia pe această temă a acestor noi fonduri care se adaugă cadrului financiar multianual 2021-2017. Această nouă facilitate de finanţare se numeşte Next Generation UE, adică se doreşte a fi o facilitate de finanţare care ne pune mintea la contribuţie, să gândim aşa-zisul Plan Naţional de Recuperare Economică, Plan Naţional de Recuperare ca urmare a crizei coronavirusului. Este o veste bună. Suma pe care urmează să o primim suplimentar de la bugetul Uniunii Europene este de 31 de miliarde de euro. Asta înseamnă că, pe lângă ce am avut în cadrul politicii de coeziune, 30,5 miliarde de euro, pe lângă ce am avut în cadrul politicii agricole comune, 21 de miliarde de euro, acum se mai adaugă această sumă impresionantă care a fost anunţată ieri (miercuri n.r) ca şi facilitate de finanţare nouă. Adică, practic, cu suma suplimentară care va fi acordată(...) România, din fonduri europene, are azi 85 de miliarde de euro, o sumă pe care va trebui să o gândim foarte bine pe termen lung în ce priveşte intervenţiile şi tipurile de acţiuni pe care le vom susţine", a spus Boloş, la webminarul "Deciziile în Noua Economie", organizat de România Durabilă şi EM360.
Ministrul a subliniat că baza celor 31 de miliarde de euro este un document strategic - Planul Naţional de Recuperare, care va trebui pregătit şi care are trei piloni: primul legat de investiţii, în condiţiile respectării politicii de green deal, un al doilea pilon legat de digitizare şi digitalizare şi al treilea pilon legat de cercetare - dezvoltare - inovare.
"Este o resursă importantă. Să nu uităm că aici va trebui să vedem cum complementarizăm sursele de finanţare pe termen lung, să putem să avem valoare adăugată din utilizarea acestor resurse. Va trebui, un lucru foarte important, să ne consolidăm capacitatea de implementare a proiectelor, pentru că, de-a lungul timpului, am avut destul de multe probleme legate de absorbţia fondurilor şi acest lucru s-a datorat în principal unei slabe capacităţi de implementare la nivelul beneficiarilor. Pe cât de ambiţios este bugetul, pentru că totuşi 85 de miliarde pe perioada 2021-2017 este o sumă imensă pentru România, pe atât de multe sunt provocările, pentru că în acest Plan Naţional de Recuperare va trebui să avem măsuri cu referire la forţa de muncă, ocuparea forţei de muncă, partea de investiţii în zona de infrastructură, partea de sprijin a întreprinderilor mici şi mijlocii, partea de cercetare-dezvoltare", a explicat Marcel Boloş.
România se situează printre statele care vor beneficia cel mai mult de fondurile alocate prin noul instrument de redresare, în valoare de până la 750 de miliarde de euro, prezentat miercuri de Comisia Europeană, potrivit unui document consultat de agenţia DPA.
Conform sursei citate, Executivul comunitar a alocat pentru România suma de 19,626 miliarde de euro, reprezentând granturi, şi împrumuturi în valoare de 11,580 miliarde de euro, astfel că suma totală, granturi şi împrumuturi, alocată României este de 31,206 miliarde de euro.AGERPRES