VIDEO Boloş: Municipiul Bucureşti ar putea beneficia de 2,1 miliarde de euro fonduri europene în perioada 2021-2027
Municipiul Bucureşti ar putea beneficia de fonduri europeni în valoare totală de 2,1 miliarde de euro în următoarea perioadă de programare, 2021-2027, iar sumele pentru reabilitarea conductelor de energie termică ar putea fi suplimentate, a declarat, luni, Marcel Boloş, ministrul Fondurilor Europene.
El s-a întâlnit, la sediul ministerului, cu vicepremierul Raluca Turcan şi cu primarul ales al Capitalei, Nicuşor Dan.
"Următoarea perioadă de programare este generoasă pentru Bucureşti. Există fonduri europene propuse pentru alocare în valoare de 2,1 miliarde de euro, din care 1,5 miliarde din Fondul European de Dezvoltare Regională, cu contribuţia bugetului de stat şi a bugetelor locale, iar diferenţa de 700 milioane de euro, din Facilitatea pentru recuperare şi rezilienţă", a spus Boloş.
Ministrul a precizat că sunt cel puţin trei proiecte de importanţă majoră în implementare în momentul de faţă pentru Bucureşti: reabilitarea sistemului de termoficare, gestionarea deşeurilor şi cel privind canalizarea.
"În privinţa proiectului de termoficare, urmează să încheiem contractul de finanţare pentru reabilitarea a 100 de kilometri de reţea de transport energie termică, dintr-un total de 954 de kilometri", a precizat el.
Oficialul a mai arătat că a propus suplimentarea cu 200 de milioane de euro, din Fondul pentru rezilienţă şi recuperare, pentru proiectul de 500 de milioane de euro care prevede reabilitarea şi repararea reţelelor de distribuţie, pentru a ţine sub control pierderile.
"Este un proiect de importanţă capitală pentru municipiul Bucureşti. Dacă va fi cazul, ne vom preocupa să alocăm fonduri suplimentare acestui proiect. Pe lângă cei 954 de kilometri de reţea de transport, sunt 2.953 de kilometri de reţea de distribuţie. Un alt proiect important care se află în implementare în actuala perioadă de programare este legat de managementul deşeurilor şi incineratorul, în valoare de 208 milioane de euro, pentru care, împreună cu municipalitatea, să găsim cea mai bună soluţie pentru amplasamentul incineratorului", a completat Boloş.
Cele trei proiecte aflate în implementare, enumerate de Boloş, însumează un miliard de euro bani europeni. AGERPRES/(Autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)