VIDEO Bajtocura societăţii: Suferinţele unui tânăr cu nanism, filmate cu o cameră ascunsă

VIDEO Bajtocura societăţii: Suferinţele unui tânăr cu nanism, filmate cu o cameră ascunsă

Jonathan Novick are 22 de ani şi suferă de una dintre cele mai frecvente forme de nanism, acondroplazia, o boală congenitală caracterizată prin oprirea creşterii oaselor de la membre.

Tânărul american afirmă că din cauza înfăţişării sale, oamenii din jurul său îl hărţuiesc, îl fotografiază, se holbează la el, iar uneori chiar îl jignesc.

„Am vrut să nu mai fiu nevoit să le povestesc oamenilor prin ce trebuie să trec. Am vrut mai degrabă să le arăt acestora ce mi se întâmplă, cum arată o zi din viaţa mea”, a declarat Jonathan Novick, pentru site-ul Huffington Post.

Astfel, tânărul american a decis să filmeze cu o cameră ascunsă interactiunile pe care le are într-o zi obişnuită pe străzile din New York.

Jonathan Novick afirmă că nu îşi doreşte „să le spună oamenilor ce să facă sau ce să gândească în legătură cu cineva diferit”. Mai degrabă, el speră că înregistrarea video să îi provoace pe oameni să se gândească de două ori asupra modului în care interacţionează cu cineva diferit de ei.

„Data viitoare când vezi pe cineva diferit de tine, gândeşte-te cum ar arăta o zi din viaţa acelei persoane. Gândeşte-te ce ar putea simţi ea în urma tuturor interacţiunilor neplăcute pe care le are. Alege cu ce sentimente ai vrea să rămână în legătură cu tine”, mai spune Jonathan Novick.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen