VIDEO Avalanșă de porcării pe scena festivalului co-fondat de influencerul Selly

VIDEO Avalanșă de porcării pe scena festivalului co-fondat de influencerul Selly

Festivalul de muzică „Beach, Please!” ce s-a desfășurat în aceste zile la Costinești a produs un alt moment controversat. În ultima seară de concerte rapperul american French Montana l-a chemat pe scenă, în aplauzele spectatorilor pe influencerul Andrew Tate care, împreună cu fratele său Tristan Tate, sunt acuzați de pentru trafic de persoane și grup infracțional, instigare la lovire, lovire sau alte violențe. În plus, Andrew Tate este judecat separat și într-un dosar de viol.

În timpul concertului de la „Beach, Please!”, French Montana, un rapper american, l-a chemat pe scenă pe influencerul Andrew Tate. În aplauzele celor prezenți la concert, Tate a intrat pe scenă și a salutat mulțimea.

„România te iubește, frate”, a spus French Montana.

Apoi în boxe a sunat o manea de Florin Salam.

Frații Tate, judecați în România pentru constituirea unui grup infracțional de trafic de persoane

Frații Andrew și Tristan Tate și cele două complice au fost trimiși în judecată în iunie 2023 pentru constituirea unui grup infracțional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar și al altor state, precum Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, a infracțiunii de trafic de persoane.


Procurorii au efectuat cercetări privind implicarea celor patru în săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată (față de fiecare inculpat în parte au fost reținute astfel: patru acte materiale, trei acte materiale, şase acte materiale și, respectiv, cinci acte materiale raportat la numărul de persoane vătămate), viol în formă continuată (două acte materiale), acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice, instigare la lovire sau alte violențe și lovire sau alte violențe.

DIICOT a precizat că grupul infracțional s-ar fi constituit la începutul anului 2021, scopul fiind traficarea de persoane pe teritoriul României, dar şi al altor țări.

Din 5 iulie 2024 cei doi au rămas sub control judiciar, dar au primit acceptul instanței de a părăsi România.

Andrew Tate, judecat în România pentru infracțiunea de viol

Separat, Andrew Tate este trimis în judecată în România într-un dosar de viol, trafic de persoane şi formarea unei bande criminale pentru a exploata sexual femei. El a fost arestat în apropiere de Bucureşti, în decembrie 2022, împreună cu fratele său şi cu două românce. Procurorii români i-au pus oficial sub acuzare pe toţi patru în luna iunie 2023, iar aceştia neagă acuzaţiile.

Tate, care a adunat 8,9 milioane de urmăritori pe X, a susţinut în repetate rânduri că procurorii din România nu au nicio dovadă împotriva sa şi că există o conspiraţie politică pentru a-l reduce la tăcere. Anterior, el a fost interzis de pe diverse platforme sociale importante pentru exprimarea unor opinii misogine şi pentru discursuri care alimentează ura.

Alte momente controversate la Beach Please: Wiz Khalifa, arestat pentru consum de canabis pe scenă

Festivalul de muzică urbană Beach, Please!, cel mai mare din sud-estul Europei, după cum susțin organizatorii s-a desafășurat în acest weekend la COstinești. Printre co-fondatorii festivalului este și influencerul român Selly.

Rapperul Wiz Khalifa, care a concertat sâmbătă la festivalul Beach, Please! de la Costinești, a fost ridicat de forțele de ordine după ce și-a aprins, pe scenă, un joint de canabis. Imagini cu artistul înconjurat de jandarmi la coborârea de pe scenă au apărut încă de sâmbătă noapte în spaţiul public.

În România, consumul de marijuana este ilegal. Autoritățile au transmis duminică dimineață că Wiz Khalifa cercetat în stare de libertate pentru deţinere de droguri de risc. Rapperul avea la el 18 grame de canabis.

Selly și campania sa antidrog de la Beach, please!

Incidentul cu Wiz Khalifa vine după o altă controversă ce a avut loc în cadrul festivalului co-fondat de influencerul Selly. Cunoscutul vlogger anunțase că va face o campanie antidrog cu ocazia evenimentului, însă printre artiștii care au evoluat zilele trecute s-a numărat și un tânăr care a cântat despre „băgat la venă”.

Mai exact, în prima zi de festival, trapperul Candyboii a cântat o piesă care se numește „A B C D”, ce conține cuvinte obsecene și în care vorbește despre droguri și „băgat la venă”.

Momentul a fost imortalizat chiar de organizatorii festivalului Beach, Please! și publicat pe canalul oficial de TikTok, cu un milion de urmăritori, unde se transmite live evenimentului.


populare
astăzi

1 Istoria secretă a gladiatorilor daci. A fost unul dintre puținele popoare antice pentru care s-a construit o școală specială

2 Citiți, oameni buni, asta a fost și este România „lor”!

3 Avem documentul / Toate măsurile, de la alocații, la pensii și salariile bugetarilor

4 Foarte interesant scenariul ipotetic al lui Mark Galeotti despre impactul tragediei avionului azer asupra puterii lui Putin

5 VIDEO Cu România asta ce facem oameni buni, o anulăm și pe ea, ca să iasă cum trebuie?