VIDEO Atac cu drone în Crimeea. Guvernatorul rus spune că este atacat Sevastopol, sediul flotei ruse de la Marea Neagră
Apărarea antiaeriană rusă a fost activată marți în orașul Sevastopol din Crimeea, sediul flotei ruse din Marea Neagră. Rușii spun că au doborât două drone, iar guvernatorul rus al regiunii i-a îndemnat pe cetățeni să-și păstreze calmul.
Peninsula ucraineană Crimeea, aflată sub controlul Rusiei, a fost vizată într-un atac cu dronă, marţi, iar forţele ruse se aflau ”în alertă”, anunţă autorităţile instalate de către Kremlin, relatează AFP., citată de News.ro.
”Are loc un atac cu drone”, anunţă într-o postare pe Telegram guvernatorul regiunii administrative Sevastopol din Crimeea instalat de către Moscova Mihail Razvojaiev.
”Forţele noastre de apărare aeriană sunt pe cale să acţioneze în acest moment”, anunţă el.
El precizează că două drone au fost deja ”dobborâte”.
Mihail Razvojaiev susține că nicio infrastructură civilă nu a fost avariată şi le cere locuitorilor ”să rămână calmi”.
Flota rusă la Marea Neagră, cu sediul în portul Sevastopol, în Crimeea, a fost atacată într-un atac ”masiv” cu drone, a acuzat ocupaţia.
Acest atac, care a avariat cel puţin o navă, a determinat Moscova să se retragă o scurtă perioadă de timp din Acordul istoric de la Istanbul privind exportul cerealelor ucrainene.
Rusia a anexat Crimeea în 2014, iar Kievul are ambiţia să o recucerească.