O stea pitică albă, a cărei descoperire a fost anunţată miercuri, este considerată de astronomi drept "cea mai extremă" astfel de stea cunoscută, fiind mult mai masivă decât Soarele dar având dimensiuni foarte mici, apropiate de cele ale Lunii, transmite miercuri Reuters.

Aproximativ 97% dintre stele se transformă la sfârşitul vieţii stelare în pitice albe - stele în care reacţiile de fuziune nucleară s-au oprit şi care continuă să se răcească treptat, asemenea unor tăciuni scoşi din foc, de-a lungul unor perioade extrem de lungi de timp. Piticele albe sunt unele dintre cele mai dense obiecte din Univers.

Conform astrofizicienilor, această pitică albă puternic magnetizată şi care se roteşte cu rapiditate în jurul propriei axe, este cu 35% mai masivă decât Soarele şi totuşi are diametrul nu cu mult mai mare decât cel selenar - ceea ce înseamnă că este pitica albă cu cea mai mare masă şi cea mai mică dimensiune dintre toate stelele pitice albe cunoscute.

Doar două tipuri de obiecte cosmice au densităţi mai mari decât piticele albe: găurile negre şi stelele neutronice.

Originea acestei pitice albe, denumită ZTF J1901+1458, este de asemenea neobişnuită. Aparent, ea a rezultat dintr-un sistem stelar binar, în care două stele se orbitează una pe cealaltă. Ambele stele din sistem au trecut la finalul vieţii stelare în stadiul de pitice albe şi apoi au intrat în coliziune şi au fuzionat, rezultând o singură pitică albă cu masa extrem de ridicată. Dacă cele două pitice albe ar fi avut masa puţin mai mare, coliziunea dintre ele ar fi declanşat o supernovă, conform astrofizicianului Ilaria Caiazzo de la Caltech, coordonatorul studiului despre ZTF J1901+1458 ce a fost publicat în jurnalul Nature.

"Această pitică albă este foarte extremă. Am găsit un obiect care se află pur şi simplu la limita de jos a dimensiunii şi la cea de sus a greutăţii pe care le poate avea o pitică albă", a declarat Caiazzo.

Această pitică albă se află relativ aproape, în Calea Lactee, la aproximativ 130 de ani lumină faţă de Soare (un an lumină este distanţa pe care lumina o parcurge într-un an - aproximativ 9,5 trilioane de kilometri).

În prezent, pitica albă este instabilă. Ea trece printr-un proces lent de micşorare treptată a dimensiunii, crescându-i astfel densitatea. Dacă nu va exploda, ar putea să se prăbuşească sub propria greutate, transformându-se într-o stea neutronică - un alt tip de cadavru stelar extrem de dens, de dimensiunea unui oraş, ce se formează de obicei după explozia sub formă de supernovă ale unor stele foarte masive. Aceasta are fi metodă încă necunoscută pentru formarea stelelor neutronice.

Pitica albă ZTF J1901+1458 a fost descoperită de astrofizicianul şi coautorul studiului Kevin Burdge, de la Observatorul Palomar, aparţinând Caltech.

"Piticele albe sunt cele mai comune forme de rămăşiţe stelare şi este foarte interesant să le descoperi pe cele mai extreme dintre ele", a declarat el.

Cu un diametru de 4.300 km - distanţa aproximativă de la Londra la Teheran - această pitică albă este cu puţin mai mare decât Luna, care are diametrul de 3.475 km.

Dacă Soarele se roteşte în jurul propriei axe o dată la 27 de zile, această pitică albă finalizează o rotaţie completă o dată la fiecare 7 minute, iar câmpul său magnetic este de aproximativ 1 miliard de ori mai puternic decât cel terestru.

Conform teoriei, stelele de până la opt ori mai masive decât Soarele se transformă în pitice albe la capătul vieţii stelare (după terminarea combustibilului de fuziune în nucleul stelar). După oprirea reacţiilor de fuziune nucleară, gravitaţia proprie le face să se prăbuşească în sine, expulzând straturile exterioare ale atmosferei solare în stadiul de gigantă roşie. După această etapă rămâne doar nucleul dens al fostei stele - adică pitica albă.

Peste aproximativ 5 miliarde de ani şi Soarele ar putea să se transforme într-o gigantă roşie şi apoi să se stingă încet, ca pitică albă. AGERPRES

Distribuie Distribuie Comentarii