Amplu protest, miercuri seara, în localitatea Bolintin Vale, din județul Giurgiu, după ce un bărbat (taximetrist) a fost agresat, pierzându-și viața. Poliția a instituit în localitate zonă specială de siguranță publică, pentru ca eveninentele să nu escaladeze.

Agresorul care a fost arestat este de etnie romă, iar localnicii care au ieșit în stradă se plâng că de ani de zile sunt terorizați de etnicii romi.

„Am ajuns să ne dea țiganii ìn cap? Să ne omoare pe stradă?, se plâng oamenii din Bolintin Vale.

„Am copil la liceu, îi e frică să mai vină acasă de la liceu” spune un alt localnic.

„Având în vedere evenimentul înregistrat la data de 9 ianuarie a.c., în orasul Bolintin Vale, în care un bărbat a fost agresat și lovit cu o piatră, ulterior decedând, astăzi, în oraș s-au strâns mai multe persoane, pentru a protesta. În localitate a fost constituită zonă specială de siguranță publică, pentru ca eveninentele să nu escaladeze și să fie asigurat climatul de ordine si siguranță publică. Pe raza orașului Bolintin Vale sunt prezente forțe din cadrul structurilor Poliției Române și Janandarmeriei Române, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii”, se precizează în comunicatul transmis de IPJ Giurgiu.

Conflictul în urma căruia taximetristul din Bolintin Vale a murit a avut loc în seara zilei de 9 ianuarie. Un tânăr rom a intrat în conflict cu șoferul taximetrist, lovindu-l în cap cu o piatră. Mai precis, conform informațiilor G4Media.ro , șoferul de maxi-taxi nu a dorit să-l ia în mașină pe tânărul de etnie romă, cunoscut ca un individ care cauza probleme. În cosecință, tânărul l-a atacat pe șofer cu o piatră, lovindu-l în cap. Omul s-a prăbușit la pământ, iar ulterior a decedat.

Agresorul a fost arestat preventiv, conform informațiilor transmise de poliție.

„În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală, în care cercetările sunt continuate de polițiști sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale. Agresorul a fost inițial reținut pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Giurgiu iar la data de 11 ianuarie a.c. a fost prezentat instanței, care a dispus arestarea preventivă. Având în vedere că persoana vătămată a decedat, urmează a se analiza oprtunitatea schimbării încadrării juridice, în funcție de rezultatele necropsiei”, se preciza în comunicatul poliției.

Protestatarii au ajuns în fața Primăriei din Bolontin Vale, strigând ca autoritățile să ia măsuri pentru stoparea actelor de agresiune și abuzuri la care sunt supuși zilnic de către membrii comunității de romi.

sursa foto: captura video