VIDEO Alexandru: Ordonanţa pentru creşterea alocaţiilor se aplică de mâine; orice măsură ia PSD înseamnă blocarea plăţilor
Acordarea sumelor suplimentare pentru alocaţiile copiilor va fi blocată în cazul în care PSD va aduce amendamente în Parlament Ordonanţei de Urgenţă privind dublarea alocaţiilor, care a fost adoptată în Guvern, şi va trebui să răspundă, a declarat, vineri, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, la Palatul Victoria.
"Am adoptat Ordonanţa de Urgenţă privind dublarea alocaţiilor copiilor. Nu sunt alte modificări. Am cerut puncte de vedere Consiliului Legislativ, Consiliului Economic şi Social. Acestea sunt consultative. Am trecut prin observaţii şi am integrat conform opticii pe care am avut-o şi anume de a dubla alocaţiile pentru copiii români de aşa manieră încât ele să poată fi acoperite de posibilităţile bugetului. Nu sunt modificări faţă de ceea ce am anunţat acum două zile. Am parcurs, practic, procedura care trebuia parcursă în vederea publicării ei în Monitorul Oficial", a spus ministrul, după şedinţa de Guvern.
Întrebată ce se va întâmpla dacă în Parlament Ordonanţa va fi modificată, în condiţiile în care PSD a anunţat că va depune amendamente pentru mărirea sumelor, Violeta Alexandru a răspuns: "În momentul în care PSD face acest lucru se vor opri plăţile pentru copii, ca să înţelegem care este consecinţa. Din punctul nostru de vedere, începând de mâine, Ordonanţa îşi are aplicare în practică. Acest lucru înseamnă că ne pregătim de organizat sistemul de plăţi pentru creşterea prevăzută în Ordonanţa de Urgenţă".
"Orice măsură ia PSD înseamnă oprirea efectivă, blocarea acordării de sume suplimentare în alocaţie, conform Ordonanţei de Urgenţă adoptată de Guvernul Orban. Dacă PSD îşi permite acest lucru şi vrea să nu mai acordăm aceşti bani copiilor doar pentru a face un joc politic va trebui să răspundă românilor de ce în luna următoare copiii nu vor primi sumele mărite conform Ordonanţei de Urgenţă şi explicaţiile vă rog să le căutaţi la domniile lor. Vă asigur că fundamentarea pe care am făcut-o pentru etapele în care vor fi mărite alocaţiile până la 100% este o fundamentare bazată pe posibilităţile bugetului. Nu înţelegem să punem în discuţie, că nu este cazul, hotărârea Curţii Constituţionale, ci am aplicat-o în relaţie cu posibilităţile bugetului. Orice tentativă a PSD de a debloca sau de a schimba textul Ordonanţei înseamnă să oprim plăţile pe care în acest moment le avem în organizare şi PSD va trebui să răspundă pentru acest lucru", a adăugat şefa de la Muncă.
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale a anunţat, miercuri seara, că a propus Guvernului un proiect de Ordonanţă referitor la majorarea alocaţiilor pentru copii, prin această propunere alocaţiile urmând să fie dublate, după un calendar ce are anumite etape.
"În şedinţa de Guvern de astăzi, în primă lectură, am propus proiectul de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea articolului 3 din legea 61/1993 privind alocaţiile de stat pentru copii, prin această propunere Guvernul practic dublând alocaţiile după un calendar care are anumite etape. Prima mărire va fi în septembrie, aferentă lunii august. Practic, cei care vor urmări încasarea acestei alocaţii pentru luna august vor vedea în septembrie, după caz, dacă au optat pentru a le primi pe card, vor primi imediat după 8 septembrie, iar dacă le primesc în numerar după a doua jumătate a lunii, conform calendarului obişnuit al încasării alocaţiilor, urmând să găsească o creştere care atinge 185 de lei pentru copii între 2 şi 18 ani, respectiv 369 lei pentru copii între 0 şi 2 ani şi copii cu dizabilităţi între zero şi 18 ani", a explicat Violeta Alexandru la finalul şedinţei de Guvern.
Potrivit acesteia, următoarele etape de creştere vor fi câte două pentru 2021, în prima parte a anului, în februarie, aferent lunii ianuarie, tot în procent de 20%, "ca şi cel pe care îl aplicăm acum, în această jumătate de an", respectiv o alta în august, tot de 20%. Creşterea va fi similară şi în 2022, respectiv la începutul anului şi în august, pentru iulie. AGERPRES