VIDEO AlegeriLocale2020/Preşedintele a cerut Guvernului să iniţieze o campanie de informare privind procedurile de siguranţă în perioada campaniei şi ziua votului

VIDEO AlegeriLocale2020/Preşedintele a cerut Guvernului să iniţieze o campanie de informare privind procedurile de siguranţă în perioada campaniei şi ziua votului

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că a cerut Guvernului să iniţieze o campanie de comunicare şi informare cu privire la procedurile care trebuie respectate în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale şi în ziua votului, în vederea prevenirii infecţiilor cu noul coronavirus.

"Sunt ţări care au organizat mai multe tipuri de alegeri în această pandemie, fără ca acest lucru să fi avut ulterior un impact negativ asupra numărului de infectări. Trebuie să fim realişti. Un scenariu cu risc zero nu există, dar, dacă toate aceste măsuri speciale sunt înţelese, însuşite şi aplicate, atât de organizatori, cât şi de cetăţeni, riscul poate fi redus la un minim. Tocmai de aceea, am solicitat Guvernului să iniţieze o campanie de comunicare şi informare cu privire la aceste proceduri, astfel încât toată lumea să ştie ce trebuie să facă, ce este permis şi ce nu este permis, atât pe perioada campaniei, cât şi în ziua votului", a declarat şeful statului, la Palatul Cotroceni.



Preşedintele a arătat că procedurile elaborate de Guvern şi de Autoritatea Electorală Permanentă sunt gândite pentru a facilita accesul la urne al fiecărui cetăţean cu drept de vot "în condiţii de maximă siguranţă", dar şi pentru a-i permite să-i cunoască pe candidaţi şi oferta lor electorală. El a reamintit că alegerile locale au mai fost amânate o dată şi a susţinut că democraţia "nu poate fi suspendată sau pusă între paranteze".

"Alegeri, în absenţa unei campanii, fie ea şi atipică, nu pot fi imaginate într-o democraţie, cum, de asemenea, este foarte dăunător pentru o democraţie să amâni, pe termen nedefinit, alegerile. Alegerile reprezintă fundamentul democraţiei. Chiar dacă trăim una dintre cele mai complicate perioade din istoria recentă a României, democraţia nu poate fi suspendată sau pusă între paranteze, fiindcă ea ne garantează toate drepturile şi libertăţile de care ne bucurăm. Să nu uităm că alegerile locale în România au fost deja amânate, pentru că, la momentul respectiv, nu ar fi putut fi organizate în siguranţă. Acum însă ştim care sunt măsurile de protecţie care limitează transmiterea coronavirusului. Ele se aplică deja în toate domeniile şi vedem că funcţionează", a spus Iohannis.

Preşedintele i-a îndemnat pe români să îi voteze pe candidaţii care le inspiră încredere, care sunt "competenţi" şi "pot aduce dezvoltarea" localităţilor.

"Este esenţial să facem tot ce ţine de noi, autorităţi şi cetăţeni, pentru ca şi democraţia să fie protejată în această perioadă dificilă. Printre efectele nocive ale acestei pandemii nu trebuie să lăsăm să se adauge şi un deficit de legitimitate a aleşilor, care, pe termen lung, riscă să ducă la slăbirea reprezentării cetăţenilor şi, implicit, a drepturilor lor civice", a explicat şeful statului.

Totodată, el le-a cerut candidaţilor şi echipelor de campanie să respecte regulile şi să nu îi expună pe oameni pericolului infectării cu SARS-CoV-2.

"Niciun obiectiv electoral nu este mai important decât sănătatea, iar orice încălcare a normelor va trebui drastic sancţionată", a subliniat Klaus Iohannis.

Preşedintele a amintit că pe 27 august debutează campania electorală pentru alegerile locale, iar obiectivul principal este acela de a organiza atât evenimentele din cadrul acesteia, cât şi scrutinul propriu- zis în condiţii de maximă siguranţă sanitară. "Acest lucru este posibil dacă vom respecta cu toţii un set de reguli şi măsuri venite tocmai să asigure un cadru optim de desfăşurare a acţiunilor electorale în condiţii speciale", a evidenţiat şeful statului. AGERPRES

Sursa foto:  presidency.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri