VIDEO AlegeriLocale2020/ Dajbog (MAI): 39 de amenzi şi 21 de avertismente scrise pentru nerespectarea legii privind campania electorală
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a declarat vineri că în prima săptămână de campanie electorală, pentru contravenţiile constatate în acest context, s-au aplicat 39 de amenzi în valoare de peste 28.000 de lei şi 21 de avertismente scrise.
"În prima săptămână a campaniei electorale s-au desfăşurat 93 de manifestări electorale în municipiul Bucureşti şi în aproape 70 de localităţi din 23 de judeţe, în principal sub formă de întâlniri cu alegătorii sau caravană. (...) În seara zilei de 2 septembrie, 18 persoane care făceau parte dintr-o caravană nu au respectat măsurile sanitare stabilite în context electoral, deşi au primit recomandările necesare la începutul activităţii de la echipajul de jandarmi aflat la faţa locului. Astfel, s-a impus luarea măsurii sancţionării. Toate persoanele au fost legitimate, urmând să primească acasă procesul verbal de sancţionare. (...) Pentru contravenţiile constatate în prima săptămână de campanie electorală s-au aplicat 39 de amenzi în valoare de peste 28.000 de lei şi 21 de avertismente scrise", a spus Dajbog, la sediul MAI.
Ea a adăugat că în primele şapte zile ale campaniei electorale au fost înregistrate 147 de sesizări circumscrise contextului electoral, 95 făcând referire la posibile contravenţii, iar aproximativ 20 la posibile infracţiuni. În urma verificărilor efectuate până acum, mai mult de 10% dintre sesizări nu s-au confirmat. În privinţa infracţiunilor, se efectuează în continuare cercetări.
"Cele mai multe fapte ilegale sesizate au fost distrugerea sau deteriorarea materialelor de propagandă, nerespectarea prevederilor legale referitoare la tipurile de materiale de propagandă electorală ce pot fi utilizate în campania electorală, afişarea mijloacelor de propagandă electorală în alte locuri decât cele permise potrivit prevederilor legale şi coruperea alegătorilor", a arătat aceasta. AGERPRES