VIDEO AlegeriLocale2020/ Campanie Declic privind viza de flotant

VIDEO AlegeriLocale2020/ Campanie Declic privind viza de flotant

Comunitatea Declic anunţă că a demarat o amplă campanie de mobilizare a tinerilor la alegerile locale din Bucureşti, prin care încearcă să convingă nu mai puţin de 140.000 de tineri să îşi facă viză de flotant şi să voteze în localitatea în care trăiesc.

"Datele statistice arată că în Bucureşti sunt peste 140.000 de tineri care, deşi locuiesc în oraş de mult timp, nu pot vota la alegerile locale pentru că nu au viză de flotant. Prin inacţiune, autorităţile ignoră un procent considerabil de locuitori ai Bucureştiului. Astfel, tinerii nu sunt încurajaţi să voteze, iar problemele lor ar putea ajunge să fie ignorate de o administraţie locală care nu îi reprezintă. Declic a identificat soluţia acestei probleme şi a demarat o amplă campanie de informare a tinerilor despre cum pot obţine viza de flotant, dar şi ce beneficii pot obţine odată cu aceasta", se arată într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.



Conform sursei citate, campania a cuprins, în primă fază, realizarea unui site cu informaţii clare despre modalitatea de obţinere a vizei de flotant. Site-ul a fost realizat în parteneriat cu Funky Citizens ( http://flotant.declic.ro/) .

De asemenea, campania de informare a cuprins şi şase video-uri, filmate pe format de vlog, într-un stil cât mai apropiat de profilul tinerilor. Toate acestea au fost promovate şi susţinute prin mesaje în social media, cu un conţinut adaptat tinerilor care au nevoie să înţeleagă de ce sunt utile viza de flotant şi votul la alegerile locale. Iar pentru un maximum de vizibilitate, un promo al campaniei a rulat pe ecranele gigant amplasate pe un centru comercial din Capitală, informează comunicatul. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!