VIDEO „Acesta va fi sfârșitul jocului lui Putin”/„Are în mână doar o pereche de doiari, iar noi avem un full, iar el încearcă să ne păcălească cu mâna lui”
Prestigioasa publicație The Wall Street Journal din Statele Unite a analizat ultimele evoluții ale războiului declanșat de Moscova în Ucraina. În acest sens, comentatorul Paul Gigot l-a intervievat pe Bill Browder, CEO al companiei Hermitage Capital, care a afirmat că Putin ”este speriat de moarte că va fi înlăturat de la putere” și că ar putea fi sfârșitul său.
Bill Browder a fost la un moment dat, în 2005, cel mai mare investitor străin și american din Rusia, iar din 2009 a condus o acțiune de demascare a corupției și a abuzurilor privind drepturile omului din această țară, potrivit WSJ .
Moscova își continuă campania sa brutală din estul Ucrainei, iar președintele rus Vladimir Putin a spus în această săptămână că operațiunea militară a Rusiei va continua.
În acest context, Paul Gigot l-a intervievat duminică, 17 aprilie 2022, pe Bill Browder, CEO al companiei Hermitage Capital, cu sediul în Insula Guernsey din Marea Britanie. Rusia a pierdut nava amiral Moscova, trupele sale s-au retras din zona Kiev-ului, având pierderi importante, iar Putin a declarat că negocierile de pace au ajuns într-un punct mort.
Browder a fost întrebat dacă declarația liderului de la Kremlin l-a surprins. ”Nu, aceasta este cartea de joc absolut standard a lui Vladimir Putin. El poate fi cel mai mare învins din lume. El poate sfârși umilit și reacția sa naturală la toate aceste lucruri este doar să escaladeze, să escaladeze, să escaladeze.
Nu există niciun fel de negocieri de pace care să aibă loc, nu există niciun compromis pe care să-l facă el. Dacă au existat discuții (cu Ucraina -n.a.) pur și simplu a fost ceva temporar cu scopul de a se reînarma sau de a reface stocurile. Vladimir Putin nu are marșarier. Aceasta este ceea ce face el”.
Cum joacă la cacealma Putin, ca într-un joc de poker?
Gigot l-a chestionat pe Browder privind scopul lui Putin din Ucraina. ”În mod fundamental, întreaga lui invazie din Ucraina nu este vorba deloc despre Ucraina, ci despre faptul că el are nevoie de război pentru aprobarea internă a populației.
Dictatorul este la putere de 22 de ani, oamenii sunt din ce în ce mai extenuați din cauza lui. Vladimir Putin este speriat de moarte că va fi răsturnat vreodată de la putere, că va merge la închisoare sau va muri. Și asta de departe, pentru el, totul este să rămână la putere și cea mai bună cale pentru asta este să pornească un război”.
Omul de afaceri a vorbit și despre sfârșitul jocului lui Putin. ”Întotdeauna oamenii mă întreabă care va fi sfârșitul jocului aici (în războiul din Ucraina -n.a.). Nu există niciun sfârșit pentru el.
Sfârșitul jocului este pentru el, să fie în război, pentru a face, ca populația rusă să se concentreze pe un inamic străin, ca el să fie reales ca președinte. Putin a pierdut probabil 20.000 de militari. Lui nu-i pasă. Singurul mod când ar exista un sfârșit al războiului, în sensul bun, este dacă ucrainenii l-ar învinge”.
Browder consideră că negocierile dintre Rusia și Ucraina nu vor duce la niciun rezultat. ”Lui nu-i pasă de asta. Modul în care rușii negociază și în special Putin cum negociază, este să ia ce li se oferă, să accepte asta și apoi să ceară mai mult. Nu mă aștept de la nimic în privința acestor negocieri”.
CEO-ul companiei Hermitage Capital avertizează că acest război este ca un joc de cărți. ”Acesta este ca un joc de poker și Putin are în mână doar o pereche de doiari, iar noi avem un full, iar el încearcă să ne păcălească cu mâna lui”.