VIDEO „A intrat peste mine, eram în lenjerie intimă în pat, nu știu unde se ajungea”
O sportivă din lotul național de sanie susține că încă din anul 2020 a depus plângere împotriva antrenorului acuzat acum de proxenetism, însă nu a fost luată în seamă. Ioana Gheorghe a descris și momentul de violență în urma căruia a decis să vorbească, pentru Digi24.
„Eram în lenjerie intimă în pat, el a intrat peste mine și a vrut să mă lovească cu telefonul. Nu știu unde se ajungea, nu știu ce intenții avea sau ce voia să facă, dar pentru mine a fost suficient și am zis că este momentul să pun punct (...) Au fost niște apropieri care mi s-au părut dubioase, niște strângeri în brațe, niște priviri, dar eu nu le-am acceptat”, a declarat Ioana Gheorghe pentru Digi24.
După acest incident, sportiva spune că a făcut plângere, însă ea a fost cea suspendată de Federație pentru 2 ani, în timp ce antrenorul, Paul Neagu, a primit o suspendare mult mai scurtă.
„Pe mine, Federația m-a suspendat timp de 2 ani, iar antrenorul a fost suspendat o singură lună. Eu de ce am fost suspendată 2 ani?”, a adăugat sportiva, care spune că în urma incidentului s-a văzut nevoită să părăsească lotul.
„Am fost nevoită să părăsesc lotul, adică așa am dorit eu pentru că nu pot continua sub stres și agresiuni.”
Tânăra susține că nu a avut suficiente probe atunci împotriva antrenorului, iar dosarul a fost trimis la DIICOT la finalul anului 2023, acum fiind formulate și acuzațiile. Ea spune că a discutat și cu alte colege, însă acestea nu l-au reclamat pre antrenor, de frică.
Avocatul antrenorului: „Poate anumite fete au făcut sex cu anumiți sponsori”
„Cum aș putea să constrâng o fată care are 1.85 și 80 de kg și care face mai multă forță decât mine”, a declarat Paul Neagu.
La mai bine de 24 de ore de la percheziții, antrenorului i s-au comunicat oficial acuzațiile de trafic de persoane și influențarea martorilor, în formă continuată, iar bărbatul a transmis prin avocatul său că urmează să se întoarcă în țară săptămâna viitoare, iar atunci va merge la DIICOT pentru audieri.
Avocatul antrenorului, Florin Tîrnovean, susține că nu se exclude ideea conform căreia au existat contacte sexuale cu unele dintre sportive.
„Da, poate anumite fete au făcut sex cu anumiți sponsori, însă nu au fost niciodată îndemnate de către acesta”, a transmis Florin Tîrnovean.
Omul de afaceri libanez, care a fost reținut inițial de procurorii DIICOT, a fost lăsat liber sub control judiciar.