VIDEO Structura Guvernului Cîțu: PNL-9 ministere, USR-6, între care Justiție și Sănătate, UDMR-3/Primele nume vehiculate
Liderii PNL, USR și UDMR au ajuns la un acord, vineri seara, pentru formarea unei coaliții de guvernare. Propunerea de premier este actualul ministru de Finanțe, Florin Cîțu, vor fi doi vicepremieri, iar Guvernul va avea 18 ministere. PNL va conduce 9 ministere, între care Finanțe, Apărare, Externe, Interne și Educație, USR - 6 ministere, între care Justiția, Sănătatea, Transporturile și Fondurile Europene, iar UDMR - 3 ministere.
În ceea ce priveşte cele două funcții de preşedinte de la Parlament, preşedinte al Senatului va fi desemnat un reprezentant USR-PLUS, iar șefia Camerei Deputaţilor va reveni PNL.
Negocierile au început în jurul orei 9.00 și s-au încheiat după ora 19.00, iar la final liderii celor trei partide - Ludovic Orban, Dan Barna, Dacian Cioloș și Kelemen Hunor -, alături de Florin Cîțu, au susținut declarații de presă comune.
Conform liderilor celor 3 partide, portofoliile vor fi repartizate astfel:
- Ministerul Apărării Naţionale - PNL
- Ministerul de Externe - PNL
- Ministerul Finanţelor Publice - PNL
- Ministerul de Interne - PNL
- Ministerul Educaţiei Naţionale - PNL
- Ministerul Energiei - PNL
- Ministerul Agriculturii - PNL
- Ministerul Culturii - PNL
- Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale - PNL
- Ministerul Justiţiei - USR-PLUS
- Ministerul Transporturilor - USR-PLUS
- Ministerul Sănătății - USR-PLUS
- Ministerul Fondurilor Europene - USR-PLUS
- Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării - USR-PLUS
- Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului - USR-PLUS
- Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei - UDMR
- Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - UDMR
- Ministerul Sportului şi Tineretului - UDMR
Cele mai importante declarații ale liderilor celor trei partide:
Orban:
- Așa cum ne-am angajat după ce românii au votat, să formăm o coaliție de centru-dreapta, azi cele trei formațiuni au ajuns la o înțelegere privind structura și constituirea Guvernului
- Florin Cîțu este candidatul la funcția de premier, susținut de PNL, USR-PLUS și UDMR
- Președinte Senat - candidat USR-PLUS, președinte Camera Deputaților - candidat PNL
- Am decis portofoliile din guvern - 2 vicepremieri, 18 ministere, din care 9 vor fi conduse de reprezentanți PNL, 6 - USR-PLUS, 3 - UDMR
Barna:
- Ziua de azi este importantă în această perioadă complicată pentru România
- Au fost discuții de azi dimineață, am găsit cea mai bună soluție, credem noi, pentru majoritate parlamentară și pentru un guvern care să aibă echilibru
- USR va avea portofoliile Justiţie, Transporturi, Sănătate, Fonduri Europene, Cercetare, Inovare şi Digitalizare, Economie, Antreprenoriat şi Turism.
Cioloș:
- Contrar a ceea ce probabil credeau mulţi, că va fi o negociere dificilă, dură, cu certuri, iată că după negocieri am reuşit să oferim o structură de Guvern suplă, cu 18 ministere
- USR-PLUS va avea Justiţia, pentru că avem mai multe proiecte în programul nostru de guvernare pe care vrem să le implementăm la Justiţie
- Fondurile Europene, inclusiv PNDR, care va aduce miliarde de euro României
- Ministerul Economiei, antreprenoriat şi turism am ţinut foarte mult să îl avem pentru că trebuie să găsim soluţii pentru HoReCa și antreprenoriat. Cercetarea, inovarea şi digitalizarea l-am pus într-un singur minister
- Negocierile nu s-au finalizat. Vom continua discuţiile pentru a finaliza programul de guvernare, însă eu zic că ce a fost mai greu a trecut
Kelemen:
- Am avut discuţii principiale în ceea ce priveşte o coaliţie care va dura 4 ani, după 8 ani în care am avut 12 guverne
- Sunt sigur că vom reuşi să avem locuri de muncă, să investim în sănătate, în educaţie şi ne-am asumat să participăm la formarea majorităţii parlamentare şi exercitarea atribuțiilor din Executiv
- UDMR va avea conducerea ministerelor Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Mediului și Sporturilor și Tineretului
Orban:
- PNL va avea portofoliile Apărare, Externe, Finanțe, Interne, Educație, Energie, Agricultură, Cultură, Muncă
- În discuții, deasupra împărțirii portofoliilor, important e spiritul de echipă, solidaritatea și coeziunea pentru programul de guvernare
- Suntem convinși că în zilele următoare vom finaliza munca în echipele de negociere pentru a oferi României dezvoltarea de care are nevoie
Cîțu:
- Sunt conștient de această responsabilitate
- Mă voi implica direct pentru finalizarea programului de guvernare
- E nevoie de un guvern cât mai repede
Nicolae Ciucă și Bogdan Aurescu, favoriți să își păstreze mandatele de la Apărare și Externe