VIDEO Belarus trimite pe ascuns tancuri T-72 în Rusia

VIDEO Belarus trimite pe ascuns tancuri T-72 în Rusia

Un tren plin cu echipament militar, care se îndrepta spre Federația Rusă, a fost reperat într-o gara din Belarus. Acest transport de echipamente militare - in principal tancuri T-72A - a fost observat în gara Orsha din regiunea Vitebsk, Belarus.

Analiștii de la grupul de investigaţii "Belarus Gayun" au precizat că data la care trenul încărcat cu tancuri T-72 a fost filant este 9 octombrie. În materialul video pot fi observate cel puțin 12 tancuri Т-72А, precum și un vagon cu personal militar.

Este demn de remarcat faptul că, în august 2022, Brigada 120 Mecanizată din Belarus a fost antrenată pe tancuri Т-72А și Т-72B. În iulie 2022, s-a aflat că din arsenalul Forțelor Armate ale Belarusului au fost trimise trenuri cu muniții în Rusia.

Statul Major General al Forțelor Armate Ucrainene a declarat anterior că liderii Federației Ruse, cât şi conducerea armatei ruse, iau măsuri pentru a găsi resurse suplimentare - muniţie şi tehnică militară - pentru a putea continua agresiunea militară.

Rusia negociază cu țări terțe achiziționarea de obuze de artilerie, mortiere și componente pentru lansatoare multiple de rachete. Depozitele și arsenalele militare din Belarus rămân o sursă suplimentară de aprovizionare pentru armata rusă.

Președintele belarus Alexandr Lukașenko a declarat luni că a ordonat desfășurarea de trupe alături de forțele rusești în apropierea Ucrainei, ca răspuns la ceea ce el a spus că este o amenințare clară la adresa Belarusului din partea Kievului și a susținătorilor săi din Occident, potrivit Reuters .

Armata belarusă are aproximativ 60.000 de oameni. La începutul acestui an, Belarus a desfășurat în zonele de frontieră cu Ucraina şase grupuri tactice de nivel batalion, totalizând câteva mii de oameni.

Forțele Armate Ruse au folosit Belarusul ca punct de pregătire pentru invazia din 24 februarie a Ucrainei, trimițând trupe și echipamente în nordul Ucrainei de la baze din Belarus. SURSA: defenseromania.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”