O peșteră greu accesibilă din Munții Apuseni se numără printre locurile enigmatice din România. În interiorul ei exploratorii au făcut câteva descoperiri uimitoare.

La începutul anilor ’70, membrii Clubului de speologie Zarand-Brad din Hunedoara au explorat zona carstică din nordul județului Hunedoara, în Munții Apuseni, și au cartografiat peste 40 de peșteri, unele necunoscute până atunci.

Cea mai spectaculoasă descoperire a avut loc în 1975, în Cheile Ribicioarei din Hunedoara (video), pe un versant greu accesibil în zona numită de localnici „la cizme”. Speologii au intrat într-o peșteră cu două niveluri și o lungime totală de 70 de metri.

Primul nivel, format dintr-o galerie de 14 metri, fusese locuit în preistorie, iar pe pereții săi exploratorii au identificat un șir de 14 gravuri rupestre, cercuri făcute în ziduri cu ajutorul unor instrumente ascuțite.

La capătul galeriei, oamenii au dat peste un puț cu o adâncime de aproape 30 de metri, care conducea la nivelul inferior.

Ajutați de funii, speologii au coborât în adâncul peșterii și au făcut și aici o descoperire uimitoare: un schelet uman în poziție chircită, înconjurat de bolovani de calcar, iar lângă el oasele și craniul unui urs. În trecut, arătau oamenii de știință, camera în care se afla presupusul mormânt ar fi avut o ieșire în munte, acoperită cu timpul de grohotiș.

Gravuri rupestre în Peștera Cizmei

Cercurile misterioase din Peștera Cizmei din Hunedoara sunt considerate unice în România, iar unii oameni de știință le-au explicat ca fiind reprezentări specifice unui cult solar, pe care l-ar fi practicat locuitorii peșterii din urmă cu câteva mii de ani.

Cercurile, bine conturate, au diametre de circa 20 de centimetri și ar fi fost incizate cu un instrument de silex sau fier bine ascuțit, un fel de compas primitiv, iar în interiorul lor s-au putut identifica formele unor copaci, păsări, cruci și siluete umane.

„Privind peretele din stângă Peșterii Cizmei (cel care conservă în cea mai mare parte gravurile), de la început ne frapează regularitatea cu care se repetă subiectul figuraţiilor respective — cercul cu variantele sale. Cercul cu punct şi cele concentrice, prin această repetare sistematică, constituie un mod de figurare frecvent întâlnit în arta schematică preistorică din Europa. Este sigur stabilit de specialişti că dezvoltarea cultului solar s-a petrecut la începutul vârstei metalelor, concurând cu cultul zeiţei neolitice. Este posibil ca el să fi căpătat, cu trecerea timpului, o valoare mistică şi cosmogonică (spirala poate reprezenta simbolul începutului şi sfârşitului de derulare a timpului) sau antropocentrică (labirintul destinului uman sau căutarea sufletului în traversarea vicisitudinilor vieţii)”, arăta omul de știință dr. Marin Cârciumaru, care a studiat gravurile în anul 1987.

Reprezentări asemănătoare au fost descoperite în Munții Pirinei, Scoția și Irlanda, fiind datate începând din anii 3.200 î. Hr. Și până în anul 100 d. Hr. Cercurile realizate de oamenii preistorici erau întâlnite adesea pe mormintele de piatră și au fost explicate ca fiind simboluri solare.

Mormântul misterios din Peștera Cizmei

Controverse a stârnit și scheletul uman din Peștera Cizmei din Hunedoara. Oamenii de știință nu au putut stabili vechimea acestuia, însă au ajuns la concluzia că ar fi fost un bărbat de 20—25 de ani, cu o structură delicată, care ar fi fost înmormântat aici într-un ritual pașnic și nu aruncat prin gura avenului (puțului), nefiind găsite urme ale unor traumatisme sau fracturi pe oasele sale.

Mormântul era orientat spre direcția est-vest, iar la capătul craniului, acoperit parțial cu lut și guano, a fost descoperită și o vatră de foc, cu urme de cenușă și cărbune.

La capătul craniului, acoperit parţial de argilă şi guano, a mai fost identificată o vatră de foc cu urme de cenuşă şi cărbune. Cu mulți ani înainte ca Peștera Cizmei din Hunedoara să fie descoperită, circula o legendă despre existența unei astfel de grote, unde un om al locului a ajuns să se izoleze aici, de restul lumii.

„Cu sute de ani în urmă, ne informează reporterul ancestral, în satul Grohot ar fi trăit un bărbat tânăr, pe nume Vicu. Blestemat de nevastă-sa, el cade victimă unor forţe oculte care îl transportă şi îl obligă să trăiască şapte ani la rând în întunericul unei peşteri. Reîntors acasă, nevasta îl primeşte cu duşmănie, îl supune la munci umilitoare. Amărât, deznădăjduit, Vicu revine în peşteră, unde îşi sfârșește zilele”, informa revista Flacăra, în 1989.

Și alte legende au circulat pe seama peșterii. Localnicii povestesc că speologii care au descoperit-o au fost martorii unei apariții luminoase sub forma unui abur, care plutea în aer aproape de tavanul cavernei. Unii au considerat-o un obiect zburător neidentificat (OZN), al cărui mister nu a mai putut fi elucidat.