Victoria lui Putin pare posibilă pentru prima dată de când a declanșat războiul în Ucraina
Pentru prima dată de când Vladimir Putin a invadat Ucraina, la 24 februarie 2022, pare că e posibil să obțină o victorie, scrie The Economist.
Președintele Rusiei și-a pus țara pe picior de război și și-a consolidat controlul asupra puterii. A procurat provizii militare din străinătate și își aduce contribuția la poziționarea sudului global împotriva Americii. În mod crucial, el subminează convingerea Occidentului că Ucraina poate - și trebuie - să iasă din război ca o democrație europeană înfloritoare.
Occidentul ar putea face mult mai mult pentru a frustra Rusia. De pildă, ar putea angaja resurse industriale și financiare care le-ar eclipsa pe cele ale Rusiei. În schimb, fatalismul, complăcerea și o lipsă șocantă de viziune strategică îi stau în cale, în special în Europa. Pentru binele său, precum și pentru cel al Ucrainei, Occidentul trebuie să se scuture urgent de letargie.
Motivul pentru care o victorie a lui Putin este posibilă este că aceasta este mai degrabă despre rezistență decât despre capturarea de teritorii. Niciuna dintre cele două armate nu este în măsură să o alunge pe cealaltă de pe teritoriul pe care îl controlează în prezent. Contraofensiva Ucrainei a intrat în impas. Rusia pierde peste 900 de oameni pe zi în bătălia pentru cucerirea Avdiivka, un oraș din regiunea Donbas. Acesta este un război al apărătorilor și ca atare ar putea dura mulți ani.
Câmpul de luptă modelează politica. Momentul afectează moralul. Dacă Ucraina se retrage, disensiunile de la Kiev vor deveni tot mai puternice. La fel și vocile din Occident ce susțin că trimiterea de bani și arme Ucrainei este o risipă.
Cel puțin din 2024, Rusia va fi într-o poziție mai puternică să lupte, întrucât va avea mai multe drone și obuze de artilerie, deoarece armata sa a dezvoltat tactici de război electronic de succes împotriva unor arme ucrainene, dar și pentru că Putin va tolera pierderi îngrozitoare în rândul propriilor forțe.
Creșterea sprijinului străin explică parțial avantajul Rusiei pe câmpul de luptă. Putin a obținut drone din Iran și obuze din Coreea de Nord și a făcut eforturi să convingă o mare parte din sudul global că nu are un interes major în ceea ce se întâmplă cu Ucraina. Turcia și Kazahstanul au devenit canale pentru bunurile care alimentează mașina de război rusă. Schemă occidentală de a limita veniturile din petrolul rusesc prin plafonarea prețului pentru țițeiul său la 60 de dolari pe baril a eșuat, deoarece a apărut o structură comercială paralelă, dincolo de raza de acțiune a Occidentului. Prețul țițeiului Ural este de 64 de dolari, în creștere cu aproape 10% de la începutul anului 2023.
Putin câștigă și pentru că și-a consolidat poziția în plan intern. El le spune acum rușilor, deși e absurd, că sunt blocați într-o luptă pentru supraviețuire împotriva Occidentului. Pesemne că rușilor obișnuiți nu le place războiul, dar s-au obișnuit cu el. Elita și-a întărit controlul asupra economiei și face o mulțime de bani. Putin își poate permite să plătească salarii pe viață familiilor celor care mor în luptă,
Având în vedere această situație, nu e de mirare că starea de spirit de la Kiev a devenit sumbră. Politica a revenit în prim-plan. Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, și Valeri Zalujnîi, cel mai înalt general al acesteia, pare că au păreri contrare. Sondajele de opinie interne sugerează că scandalurile de corupție și îngrijorările legate de viitorul Ucrainei au afectat poziția lui Zelenski în rândul alegătorilor.
Guvernele occidentale insistă că sunt la fel de angajate ca întotdeauna față de Ucraina. Dar sondajele din întreaga lume sugerează că mulți se îndoiesc de acest lucru. În America, administrația Biden se luptă să convingă Congresul să deblocheze fonduri în valoare de peste 60 de miliarde de dolari. Campania electorală de anul viitor va sta în curând în cale. Dacă Donald Trump este ales președinte, după ce a promis o pace rapidă, America ar putea înceta brusc să mai furnizeze arme.
Ce ar trebui să facă Europa
Europa ar trebui să se pregătească pentru această posibilitate teribilă - și pentru ca ajutorul american să încetinească, indiferent cine se află la Casa Albă. În schimb, liderii europeni își continuă activitatea ca și cum Joe Biden va fi întotdeauna la conducere. Uniunea Europeană a promis Ucrainei 50 de miliarde de euro, dar banii sunt frânați de Ungaria și, posibil, de o încurcătură bugetară în Germania. În decembrie, UE ar trebui să semnaleze că este pregătită să înceapă discuțiile pentru aderarea Ucrainei. Însă mulți cred că procesul va fi întârziat în mod intenționat, deoarece extinderea este dificilă și amenință interesele individuale. Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, a fost înregistrată (în timpul unei farse telefonice) spunând că Europa este obosită. S-ar putea crede că o președinție Trump ar galvaniza sprijinul pentru Ucraina, în timp ce Europa își asumă responsabilitatea pentru propria apărare. Un lider prezice, în privat, că sprijinul se va fragmenta de fapt.
Ar fi un dezastru. Până în 2025, e posibil ca stresul de a duce un război să înceapă să fie resimțit și de Putin, Rușii ar putea să fie afectați din ce în ce mai mult de mobilizările forțate, inflație și direcționarea fondurilor sociale către armată. Chiar și așa, a-ți pune pur și simplu speranța în prăbușirea regimului nu are niciun sens. El ar putea să mai rămână în fruntea țări ani de acum încolo, timp în care va amenința cu războiul, deoarece aceasta este scuza sa pentru represiunea internă și suferința propriului popor. Putin a distrus perspectivele țării sale, izolând-o de Europa și împingându-i în exil pe cei mai întreprinzători cetățeni ai săi. Fără război, goliciunea guvernării sale ar fi evidențiată pe deplin.
Cel mai bun mod de a-l descuraja pe Putin ar fi ca Europa să își demonstreze hotărârea, arătând chiar acum că este pe deplin angajată în favoarea unei Ucraine prospere, democratice și orientate spre vest. Armele contează, în special apărarea aeriană și rachetele cu rază lungă de acțiune pentru a lovi liniile de aprovizionare rusești, motiv pentru care este crucial ca America să aprobe ultima tranșă de ajutor. Deoarece arsenalele sunt deja epuizate, trebuie să se lucreze mai mult pentru a crește capacitatea producătorilor de armament occidentali. Sancțiunile ar putea fi direcționate mai eficient pentru a rupe regimul de elită.
Acțiunea politică în Europa este, de asemenea, esențială. Putin va ataca orașele Ucrainei și va căuta să-i submineze societatea în scopul de a sabota transformarea țării într-o democrație occidentală. Ca răspuns, Europa ar trebui să își dubleze eforturile pentru a se asigura că Ucraina progresează, prin promisiunea ajutorului financiar și aderării la UE, scrie The Economist .
Sursa: adevarul.ro