Victor Ponta este citat, în 1 aprilie, la Curtea de Apel Cluj

Victor Ponta este citat, în 1 aprilie, la Curtea de Apel Cluj

 Victor Ponta este citat, în 1 aprilie, la Curtea de Apel Cluj, în procesul intentat de liderul PNL Cluj Mihai Seplecan, care a depus o plângere penală deoarece Guvernul nu a organizat alegeri parţiale pentru conducerea Consiliului Judeţean, după demisia lui Horea Uioreanu, informează Mediafax.

"Urmare a plângerii făcute în contencios administrativ în legătură cu obligarea Guvernului Ponta de a respecta legile şi de a declanşa alegerile parţiale pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, prima înfăţişare va avea loc în data de 1 aprilie, ora 9.30, la Secţia de Contencios administrativ a Curţii de Apel Cluj. Victor Viorel Ponta şi PSD au impresia că se poate glumi pe seama drepturilor cetăţenilor Clujului de a alege şi de a fi ales. Sper să nu trateze situaţia ca pe o glumă, aşa cum s-au obişnuit să guverneze România”, spun reprezentanţii PNL Cluj într-un comunicat de presă transmis joi.

Co-preşedintele executiv al PNL Cluj, Mihai Seplecan, spune că a notificat Guvernul după al doilea tur al alegerilor prezidenţiale ca până la începutul lunii decembrie a anului trecut să fie adoptată o hotărâre prin care să se stabilească, cel mai târziu la jumătatea lunii ianuarie, data de desfăşurare a alegerilor parţiale pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj.

"Fiind vorba despre alegeri parţiale generate de o situaţie prevăzută de Legea administraţiei publice, respectiv cea privind Statutul aleşilor locali, data desfăşurării alegerilor trebuie să se stabilească cu cel puţin 35 de zile înaintea votării. S-a ajuns la situaţia ca totul să se trateze prin tribunale din cauza faptului că la PSD înfrângerea legii prin tergiversare şi forţare este normă de lucru. Reamintesc faptul că există şi acţiuni penale împotriva premierului Victor Viorel Ponta, nu numai de contencios administrativ”, adaugă Seplecan.

Potrivit citaţiei Curţii de Apel Cluj, în acest proces apare ca pârât "Guvernul României - prin prim-ministrul Victor Ponta”, iar PNL Cluj este reclamant.

În ianuarie, Mihai Seplecan a depus, la Parchetul instanţei supreme, o plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva premierului Victor Ponta, pentru că nu organizează alegeri parţiale la preşedinţia Consiliul Judeţean Cluj, după demisia lui Horea Uioreanu.

Oficial, nicio formaţiune politică din judeţul Cluj nu a anunţat că are un candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean.

Funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj a rămas vacantă în 6 octombrie 2014, când prefectul judeţului, Gheorghe Ioan Vuşcan, a emis ordinul prin care se constată încetarea de drept a mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean al lui Horea Uioreanu, ca urmare a demisiei acestuia.

Horea Uioreanu a fost arestat preventiv în 29 mai 2014 alături de oamenii de afaceri Vasile Pogăcean şi Ioan Bene, pentru fapte de corupţie, iar în 23 iunie a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru infracţiuni de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnatură privată şi complicitate la spălare de bani.

Horea Uioreanu, Ioan Bene şi Vasile Pogăcean au fost arestaţi preventiv în 29 mai 2014, iar ulterior Tribunalul Cluj le-a prelungit arestul preventiv. În luna august, Tribunalul Cluj a respins cererea lui Horea Uioreanu, care invoca motive medicale, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu, însă în noiembrie Curtea de Apel Cluj a dispus ca acesta să fie plasat în arest la domiciliu.



populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri