Victor Ponta confirmă că a vrut să vândă TAROM
Fostul premier Victor Ponta a confirmat miercuri, într-o postare pe Facebook, că a vrut să vândă TAROM, așa cum a afirmat în spațiul public un fost director al companiei, informația fiind "una absolut corectă".
Potrivit acestuia, TAROM nu poate să supraviețuiască doar cu promisiuni pompoase în competiția de pe piața europeană și mondială.
"Spre deosebire de prostiile populiste anunțate de cuplul comic Dragnea — Cuc eu știu sigur că TAROM nu poate să supraviețuiască singur cu discursuri pompoase în competiția de pe piața europeană și mondială! Dincolo de problemele generate de competiția cu firmele low cost TAROM are prea mulți angajați 'la sol', management politic și neprofesionist, iar ratele pentru achizițiile faraonice fără noi venituri vor epuiza rapid și ultimele resurse din conturi. Faptul că ai cumpărat la suprapreț 2 aeronave refuzate de Pegasus (o companie privata din Turcia care are deja o flotă de 3 ori mai mare decât TAROM) și că la sosirea acestora s-au bulucit pe pista și președintele Camerei Deputaților, și primul ministru și ministrul Transporturilor arată doar o mentalitate de țară săracă latino-americană care se miră când vede un avion mediu curier (între timp Wizz Air sau RyanAir își mai cumpărau câteva zeci și luau milioane de pasageri din Romania)! Directorul general al TAROM a demisionat, dar Consiliul de administrație rămâne pe poziții. Cine sunt administratorii TAROM: un tânăr de 33 de ani din Giurgiu, un fost agent de vânzări și un grup de angajați 'născuți' consilieri", a afirmat fostul premier.
El a adăugat în context că Grecia și-a închis Compania Națională în 2009, la fel Bulgaria și Ungaria, Air Serbia și Alitalia au fost cumpărate de Etihad, Austrian de către Lufthansa, Cehia a acceptat investiția din Coreea de Sud.
"TAROM poate să aibă viitor dacă se asociază cu o mare Companie europeană sau mondială și dacă un management profesionist face reformele și schimbările necesare. Dincolo de semnificația și mândria națională, TAROM reprezintă un caz emblematic despre direcția în care merge România. Putem să mergem spre reducerea pierderilor, deschidere, transparență și strategie de dezvoltare pe termen lung cum făceam în 2015 — sau mergem pe populism, șmecherie ieftină, demagogie, și lăcomie pe termen scurt, ca în 2017 cu 'Programul Dragnea'? După cum se arată lucrurile, văd că deocamdată suntem pe scenariul 2 — ceea ce înseamnă falimentul României în 2-3 ani și aplicarea principiului 'după Dragnea, Cuc & Co — POTOPUL'", a mai susținut fostul președinte al PSD.
AGERPRES