Victor Ponta apare în declarațiile unuia din martorii de la DNA/Declaraţia martorului

Victor Ponta apare în declarațiile unuia din martorii de la DNA/Declaraţia martorului

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a transmis marţi Camerei Deputaţilor şi Senatului referatele DNA prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale în cazul foştilor miniştri Ecaterina Andronescu, Şerban Mihăilescu şi Valerian Vreme, au precizat pentru Agerpres oficiali ai MJ. Documentele au fost transmise Parlamentului de ministrul Justiţiei, după ce anterior le-a primit de la procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru senatoarea Ecaterina Andronescu se cere începerea urmăririi penale pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, pentru senatorul Şerban Mihăilescu - pentru instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani, iar pentru deputatul Valerian Vreme - sub aspectul săvârşirii infracţiunii abuz în serviciu în dosarul privind presupuse fapte de corupţie în cazul mai multor contracte referitoare la licenţe IT de sute de milioane de euro.

Declarația de martor

Declarația de martor

Unul dintre martorii importanți care au explicat cum s-a derulat traficul de influență nivel înalt a dat o declarație extinsă la DNA.
În perioada 2003 – 2005, Claudiu Florică a exercitat presiuni pe toate canalele oficiale şi neoficiale  pentru a fi reinclus în proiect, dar fără succes. Astfel, Claudiu Florică s-a întâlnit în primăvara anului 2004 cu Alexandru Bittner care controla toate proiectele de IT în perioada guvernării PSD-iste, 2000 – 2004, iar acesta i-a oferit lui Claudiu Florică susţinerea pe lângă Adrian Năstase în proiectele sistemului de securizare a frontierelor de stat şi proiectul licenţierii Guvernului României pentru produse Microsoft cu condiţia să renunţe să mai facă presiuni pentru a reintra în proiectului Sistemului Educaţional Informatizat. 
Tot în 2004, Claudiu Florică s-a întâlnit cu Victor Ponta care avea la acea vreme funcţia de şef al Corpului de Control al premierului Adrian Năstase şi a încercat să-l determine pe Victor Ponta să demareze o anchetă a Corpului de Control  la sediul Ministerului Educaţiei şi prin această presiune să oblige practic, firma Siveco să reintroducă firmele protejate de Claudiu Florică în cele două extensii de contract, una în valoare de 20 milioane de dolari şi cealaltă de 96 milioane de dolari, semnate în timpul guvernării PSD.

În schimbul acestei susţineri din partea lui Victor Ponta, Fujitsu Siemens Computers a dotat sediul Tineretului Social Democrat cu calculatoare Fujitsu Siemens în baza unei donaţii făcută prin partenerii Fujitsu Siemens Computers, de la acea dată.
În decembrie 2004, după schimbarea partidului de guvernământ ca urmare a alegerilor ce au avut loc, Claudiu Florică fiind în relaţii personale directe cu diverşi membrii ai Partidului Democrat, cum ar fi Romeo Raicu, Mihai Stănişoară, Victor Blaga, Răsvan Toader şi-a reluat campania de atac la adresa firmei Siveco şi a solicitat şi noilor miniştri reincluderea firmelor FSC, Net Consulting şi Softwin, firme pe care le controla în mod indirect, în acest proiect, dar fără succes.

Au fost foarte multe persoane implicate deoarece acest contract presupunea aprobări atât de la nivelul cancelariei primului – ministru, Ministerului Finanţelor, Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor,  Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Persoanele implicate în trafic de influenţă şi luare de mită în acest contract sunt Adrian Năstase, prim – ministru în perioada 2000 – 2004, Alexandru Bittner care intermedia plata mitelor către Adrian Năstase în acea perioadă, Remus Truică, şeful Cancelariei Primului – ministru în acea perioadă, Victor Ponta, şeful Corpului de Control al Premierului în acea perioadă, Ecaterina Andronescu – ministru al Educaţiei  2000 – 2004, Cristina Ghiţulică – şef de cabinet la Ecaterina Andronescu în perioada 2000 – 2004, Mihnea Costoiu - secretar general al ministerului în acea perioadă,  Traian Ionescu – director în Ministerul Educaţiei, Valentin  Cotârţă – director în cadrul Ministerului Educaţiei, Gheorghe Dinu – consilier al ministrului Ecaterina Andronescu,  Mihai Tănăsescu – ministrul finanţelor la acea perioadă, Enache Jiru – secretar de stat în Ministerul Finanţelor, Dan Nica – ministru MCTI, precum şi miniştrii PD numiţi după Ecaterina Andronescu şi anume, Alexandru Athanasiu, Mircea Miclăuş şi ulterior, Andrei Marga.

Firmele implicate de către Claudiu Florică în traficul de influenţă şi dare de mită şi persoanele respective sunt Dragoş Stan, patronul firmei Net Consulting, Thomas Heintschel, acesta fiind interpus a lui Dragoş Stan şi Claudiu Florică ca director în firmele Technet şi Profinet, Nicolae Culacov, Ştefan Blaer şi Ioan Blaer, acţionari ai firmei Omnitech, care se ocupau de relaţia cu Ministerul Finanţelor, Dinu Pescariu, patronul de la Tenis Club, vechi prieten al lui Claudiu Florică care aducea sumele de bani în numerar în ţară ce urmau să fie plătite ca mită, în numerar, precum şi Antonio Kapraras, patronul firmei Kapraras Consulting.
Alte persoane implicate în traficul de influenţă şi dare de mită, în acest contract, în colaborare cu Claudiu Florică sau în mod direct, protejându-şi propriile interese în acest contract, sunt Irina Socol, patronul firmei Siveco, Florin Ilia, director şi acţionar  Siveco, Gheorghe Sadoveanu, angajatul Siveco care se ocupa de traficul de influenţă la nivelul primului – ministru, Ştefan Morcov, angajat Siveco şi manager project pe proiect,  Mihai Pascadi – director general Compaq, Călin Tatomir – director adjunct Compaq România, Vadimir Aninoiu – director general IBM România, Mihai Guran – director vânzări IBM România,  Gabi Marin – patron la Omnilogic, Radu Enache – director general HP România, Dan Roman – director S&T România, Bogdan Cocora S&T România, Florin Talpeş – patronul  Softwin,  Metodiu Mehmet – director vânzări Softwin, şi ulterior coacţionar cu Claudiu Florică într-una din firmele acestuia, toate aceste firme menţionate mai sus fiind implicate oficial în contractul cu Ministerul Educaţiei şi făcând fiecare la rândul său trafic de influenţă şi dare de mită pentru a-şi maximiza cota din contract şi a-şi proteja rămânerea lor în acest contract."


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…