Victor Ponta, ales preşedinte al Pro România: Un lider adevărat este o protecţie pentru echipă
Fostul premier Victor Ponta a fost ales preşedinte al partidului Pro România în cadrul primului congres naţional al formaţiunii politice, care a avut loc duminică, la Romexpo.
Din cei 876 de delegaţi cu drept de vot prezenţi la congres, 871 au votat pentru alegerea lui Victor Ponta ca preşedinte al partidului.
Prim-vicepreşedinţi ai Pro România au fost aleşi Nicolae Bănicioiu, Daniel Constantin şi Sorin Cîmpeanu.
Victor Ponta a declarat la congres că obiectivul Pro România este realizarea unui master plan pentru dezvoltarea ţării şi promovarea unor proiecte de construcţie pentru viitor cu o echipă formată din oameni în care are încredere.
"Care este obiectivul nostru? Echipă, proiecte. Vreau să cred că putem să facem un master plan pentru dezvoltarea României, că avem oamenii şi proiectele necesare, avem experienţa şi avem şi timpul în faţă. Nu îmi doresc ca Pro România să fie un proiect pe termen scurt. Să vedem ce facem peste trei luni, peste şase luni, să vedem cu cine facem alianţă, cu cine ajungem la guvernare, să vedem cum ajungem şi noi în nişte funcţii. Am fost în diverse funcţii publice, nu ne-a gonit nimeni de acolo, am plecat când am crezut că nu putem să facem atât de mult cât ne-am dorit, ci vreau să cred că împreună cu dumneavoastră acest proiect, master plan pentru România poate fi realizat", a afirmat Ponta.
El a subliniat că succesul şi dezvoltarea României pot fi realizate doar într-o Românie mai bine integrată în UE.
"Gândirea mea şi a celor cu care am pornit proiectul este că succesul şi dezvoltarea României se pot face doar într-o Românie mai bine integrată în UE. E un mesaj pe care vreau să îl transmit nu doar peste graniţe, ci mai ales aici, în ţară, pentru că pentru prima dată în România se discută la nivel serios şi există forţe politice care vorbesc despre România la periferia UE, eventual să şi ieşim din UE", a afirmat Ponta.
În opinia sa, Pro România trebuie să fie un partid care să militeze pentru o mai bună integrare a României în UE.
"Chiar săptămâna viitoare vreau să mergem şi să ne înscriem într-un partid politic european, care să promoveze ideea de unitate şi de dezvoltare europeană, şi nu ideea de marginalizare, de periferie în care România din păcate în ultima perioadă se duce", a spus Ponta.
Liderul Pro România a adăugat că primul test al formaţiunii politice va fi la alegerile europarlamentare din 2019.
"O să avem primul test la alegerile pentru Parlamentul European anul viitor şi cred că primul test este important pentru a arăta că acei candidaţi ai Pro România pentru PE vorbesc limbi străine şi au capacitatea de a promova proiecte în domeniul pe care să îl reprezinte. Nu vreau să avem candidaţi care vorbesc bine la tv din România. Vreau să avem candidaţi care pot să vorbească în comisia de specialitate sau în plenul PE, care pot să promoveze această idee a master planului pentru România", a susţinut Ponta.
El consideră că liderul este cel care îşi trage echipa după el, nu cel care îşi trage echipa în jos.
"Un lider adevărat este o protecţie pentru echipă şi nu îşi foloseşte echipa sau partidul ca scut pentru el. Atunci când tu, ca lider, eşti o problemă pentru echipă, trebuie să te dai la o parte şi să încerci să ajuţi din orice altă poziţie ca acea echipă să câştige. Îmi doresc să fiu liderul unei echipe formată din oameni în care am încredere şi pe care îi cunosc de mai mult timp, de mai puţin, dar despre care cred că au competenţa şi integritatea necesare. Vrem să promovăm proiecte de construcţie pentru viitor şi mai vrem ceva şi vă rog pe toţi: convingeţi oamenii că toţi suntem Pro România şi cei care sunt contra România să putem să îi lăsăm să îşi vadă de problemele lor, iar noi toţi să fim Pro România", a mai spus Ponta. AGERPRES