Vicepreşedintele Lukoil crede că Rusia ar trebui să îşi reducă producţia de petrol cu 30%

Vicepreşedintele Lukoil crede că Rusia ar trebui să îşi reducă producţia de petrol cu 30%

Rusia ar trebui să reducă producţia de petrol cu 20%-30%, de la 10 milioane de barili pe zi în prezent până la şapte-opt milioane de barili pe zi, pentru a obţine un preţ mai bun şi a evita vânzarea cu discount, susţine vicepreşedintele Lukoil, Leonid Fedun, într-un articol publicat luni în publicaţia rusească RBC, preluat de Reuters.

Sancţiunile occidentale impuse după invazia Rusiei în Ucraina au izolat sectorul financiar rusesc de sistemul global şi au pus presiune asupra producţiei şi vânzărilor de petrol, deoarece cumpărătorii au refuzat ţiţeiul rusesc sau au căutat să obţină reduceri de preţ.

Liderii Uniunii Europene se întâlnesc luni pentru a discuta o propunere de interzicere a livrărilor de petrol rusesc pe mare spre ţările UE , începând cu ultima parte a acestui an, o excepţie fiind admisă pentru livrările de petrol prin conducta Drujba, care aprovizionează Ungaria, Slovacia şi Cehia cu ţiţei rusesc.

"De ce ar trebui ca Rusia să menţină producţia de petrol la 10 milioane de barili pe zi dacă putem (mai) eficient să consumăm şi să exportăm şapte până la opt milioane de barili pe zi fără pierderi la bugetul de stat?", scrie Fedun, cel care împreună cu Vagit Alekperov a înfiinţat Lukoil în 1991, în articolul publicat de RBC. "Ce este mai bine - să vinzi 10 barili de ţiţei pentru 50 de dolari sau şapte barili, dar pentru 80 de dolari?", se întreabă Fedun, care a adăugat că este extrem de important pentru Rusia să păstreze acordul de limitare a producţiei convenit cu alţi mari producători de petrol în cadrul OPEC+.

De asemenea, vicepreşedintele Lukoil a cerut mai multe investiţii în flota de tancuri petroliere a Rusiei, inclusiv tancuri petroliere capabile să navigheze pe râuri, spunând că sancţiunile au crescut costurile de transport naval iar Rusia trebuie să pună la punct coridoare alternative de transport pentru a exporta ţiţei până în Turcia, Iran şi ţările din Asia Centrală.

Lukoil România este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, având o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere. În prezent, compania Lukoil România deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”