Vicepremierul Vasile Dîncu, primul potențial candidat la postul de șef al viitorului guvern al României (Bloomberg)
Campania electorală din România a intrat în linie dreaptă, vicepremierul Vasile Dîncu devenind primul potențial candidat la postul de șef al viitorului guvern, în timp ce alți concurenți rămân în plan secund, notează vineri Bloomberg.
Dîncu și-a exprimat joi, într-un interviu, disponibilitatea de a deveni prim-ministru, afirmând că ar fi dispus să preia acest rol dacă se poate baza pe o majoritate stabilă în parlament și pe sprijinul președintelui Klaus Iohannis pentru adoptarea unui plan de dezvoltare a infrastructurii, a sistemului de sănătate și a educației. Premierul Dacian Cioloș și liderul Partidului Social-Democrat (PSD), Liviu Dragnea, formațiune aflată pe primul loc în sondajele de opinie, își păstrează deschise opțiunile, notează sursa citată.
Bloomberg amintește că România se pregătește de alegeri în urma cărora va fi înlocuit guvernul tehnocrat care și-a preluat mandatul în urma scandalurilor de corupție ce au dus la căderea, în urmă cu un an, a executivului condus de social-democratul Victor Ponta. O campanie anticorupție la nivel național, care a dus la condamnarea la închisoare a sute de politicieni și oameni de afaceri, a creat o penurie de candidați viabili pentru funcțiile de conducere, lăsând astfel deschisă ușa pentru potențial candidați ca Vasile Dîncu, fost lider social-democrat, scrie Bloomberg.
Social-democrații, care au fost principala forță politică din țară care a susținut guvernul Ponta, dispun de un sprijin de 40% în rândul electoratului, față de cele 30% ale Partidului Național Liberal, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Avangarde în luna septembrie, cu o marjă de eroare de 3,3 puncte procentuale.
Liviu Dragnea, care este anchetat de procurorii anticorupție și care a primit o condamnare cu suspendare la doi ani de închisoare pentru implicare într-un caz de fraudare a alegerilor, a declarat joi seară că PSD nu își va anunța candidatul la postul de premier înaintea alegerilor, continuă Bloomberg.
La rândul său, Dacian Cioloș a lăsat deschise opțiunile atunci când a fost întrebat despre posibilitatea de a continua (să conducă guvernul, n.r.) după alegeri.
În contextul în care economia românească înregistrează cel mai rapid ritm din UE, Vasile Dîncu s-a pronunțat pentru continuitate și a atenționat cu privire la pericolul reprezentat de promisiunile de relaxare fiscală făcute de politicieni, riscul fiind periclitarea stabilității bugetare. El a avertizat că implementarea unei legi privind salarizarea unitară în sectorul bugetar ar dura circa cinci ani.
În pofida criticilor din partea politicienilor referitoare la elaborarea proiectului de buget pentru anul viitor înaintea încheierii mandatului actualului guvern, acesta intenționează să aloce fonduri în special pentru investiții, educație și sistemul de sănătate, potrivit lui Dîncu, menționează sursa citată.
AGERPRES