Mii de românce au fost aruncate în închisorile și în lagărele de muncă înființate în primii ani de comunism, în dorința regimului de a-și reduce la tăcere opozanții. În închisori ajungeau atât deținutele politic, dar și cele de drept comun, cele din urmă acuzate de comiterea unor acte imorale.

Locurile de detenție erau amenajate, de obicei, în clădirile unor foste mănăstiri, desființate în trecut.

Una dintre cele mai cunoscute închisori pentru femei a funcționat la Mislea, în județul Prahova, în spațiile unei mănăstiri ridicate în secolul al XVI-lea. Aici au fost trimise la începutul anilor ‘50 sute de românce, deținute politic.

Printre ele s-au numărat Maria Antonescu – soţia mareşalului Ion Antonescu, Veturia Goga – soţia lui omului politic şi scriitor Octavian Goga, Niculina Mihalache – soţia omului politic Ion Mihalache, decedat în închisoarea Râmnicu Sărat.

Închisoarea de femei Mislea

Femeile, „vinovate” că au făcut parte din familiile unor opozanți ai regimului instaurat după Al Doilea Război Mondial aveau de îndurat condițiile inumane de detenție, iar unele au murit din cauza lor.

Cel mai temut loc din închisoarea de femei Mislea era „temnița neagră” sau „Gherla”, o încăpere cu pereți de ciment, fără pat şi saltea şi unde deținutele pedepsite puteau rămâne chiar și zece zile. Aici, potrivit mărturiilor unor foste prizoniere, locul era prea îngust pentru a se putea odihni, iar în timpul iernii, nu exista niciun mijloc de încălzire.

„Nu era nevoie să faci mari greşeli pentru a fi pedepsită şi cele ce se certau cu miliţiencele sau se revoltau erau condamnate să fie ţinute la gherlă. Era o celulă foarte mică, în care încăpea doar un pat, fără saltea, unde puteai rămâne 48 – 96 de ore sau chiar mai mult, unele dintre femei fiind ţinute 15 zile în şir. Nu voi putea uita figurile femeilor care ieşeau din camera neagră (gherla), după câteva zile de pedeapsă. Hrana lor în acel timp consta în apă şi pâine şi, de două ori pe săptămână, doar, hrană caldă. Ieşind de acolo, semănau cu nişte cadavre vii”, îşi amintea o fostă deţinută, din anii ‘50, potrivit notelor păstrate în arhivele Radio Free Europe.

Până la mijlocul anilor ‘50, personalul închisorii se purta extrem de dur cu deținutele, iar abuzurile asupra femeilor erau la ordinea zilei.

Cel puțin 20 de femei erau ținute în fiecare celulă din închisoarea de la Mistea. După 1956, deținutele politic au fost transferate în închisoarea de la Miercurea Ciuc, în timp ce la Mislea au mai rămas femeile condamnate pentru infracțiuni de drept comun.

Închisoarea de femei Plătărești

Veche din secolul al XVII-lea, mănăstirea Plătărești (județul Călărași), aflată la circa 30 de kilometri de București, are o poveste tulburătoare.

A funcționat ca închisoare în perioada 1866 - 1924, iar după Al Doilea Război Mondial a fost transformată într-un lagăr destinat în special femeilor „adunate” de pe străzile Capitalei în timpul numeroaselor razii nocturne ale forțelor de Miliție. Și deținutele politic erau trimise tot la fosta fosta mănăstire, iar unele dintre clădirile sale erau destinate bărbaților, arestați pentru presupuse acțiuni de speculă și sabotaje.

„Numele satului Plătărești a ajuns celebru - o celebritate care însă nu măgulește de loc pe locuitorii lui. Printr-o ciudată metamorfoză, un local de închinăciune și reculegere sufletească, situat în marginea satului Plătărești, a devenit o închisoare unde sunt aduse elementele putrede ale societății: hoți, prostituate, samsari, speculanți, vagabonzi, etc. Plătărești a ajuns un spectru înfricoșător în lumea interlopă și mai ales printre speculanți, cari au și pus în circulație blestemul cel mai de temut cu care se amenință la certuri: - Vedea-te-aș la Plătărești! Sau... de Plătărești să ai parte...”, informa ziarul Timpul, în 1947.

În anii ‘40, autoritățile vremii se mândreau cu sutele de femei de moravuri ușoare, trimise pentru a fi „reeducate” la închisoarea de femei din Plătărești. Cele mai multe rămâneau aici pentru circa 30 de zile, timp în care erau folosite la munci agricole sau lucrări edilitare.

„În zilele de lucru, toți deținuții închisorii sunt scoși la munca grădinilor de zarzavaturi sau la lucrul câmpului, sub supravegherea gardienilor. Femeile în majoritate curtezane și clandestine, sunt obligate să își lase în celulă pantofii decupați în spate, ciorapii de mătase și rochiile decoltate și să meargă îmbrăcate mai modest și de multe ori cu picioarele desculțe, prin bulgării negri de pământ, la prășit sau la arăcit răsadurile de roșii”, informa ziarul Timpul.

Reporterii remarcau vedeta închisorii acelor ani, o tânără ridicată dintr-o casă de prostituție, trimisă la Plătărești pentru trei luni.

„Elegantă, cu pantofi moderni și coafură en vogue, domnișoara Ionescu se plimbă lasciv prin curte. Are atitudini de actriță și din când în când își distrează colegele cu câte o improvizație ad-hoc. Pentru aceasta, ea a fost denumită vedeta Nr. 1“, informa ziarul.

Mănăstiri transformate în închisori

Cu timpul, clădirile fostei mănăstiri au fost ocupate de tot mai multe deținute politic, iar știrile despre condițiile de detenție, tot mai dure, au dispărut din presa vremii.

În anii ‘50, închisoarea a fost transformată în spital de psihiatrie, iar decenii mai târziu în secție pentru copiii cu afecțiuni psihice, care a funcționat până în 1996. Condițiile în care erau ținuți pacienții, abandonați de societate, au oripilat la începutul anilor ‘90 presa occidentală.

„Plătărești, căminul a 220 de copii cu handicap mental, se află la circa 30 de kilometri de București. L-am descoperit din întâmplare, cu clădirile sale cenușii înconjurate de garduri din sârmă ghimpată, care aduc mai degrabă a închisoare decât a casă pentru copii cu vârste între 3 și 17 ani. Copii erau lăsați să zacă în mizerie întreaga zi, iar unii erau infectați cu virusul HIV, care nu exista pentru regimul Ceaușescu. Era un loc unde copiii erau trimiși să moară”, informau jurnaliștii americani de la publicația Newsday, în 1990.

Mănăstirea Plătărești a fost reînființată la începutul anilor 2000 și restaurată în ultimii ani.

România avea peste 100 de lagăre și închisori în primii ani de comunism

Circa 100 de lagăre de muncă şi închisori au funcţionat în România în primii ani de comunism, arăta un studiu denumit „Munca forţată în Democraţiile populare”, publicat în 1955, în SUA, de Biblioteca Congresului American. Cele mai multe erau concentrate în jurul Canalului Dunăre- Marea Neagră.

Studiul prezenta pe scurt lagărele de muncă forţată care au existat în România între 1948 şi 1954, cunoscute la acea vreme cercetătorilor americani.

1 Agnita – Botorca. Deţinuţii lucrau la extragerea gazelor naturale pentru conducta spre Capitală,

2 Aiud. Una dintre cele mai mari închisori, folosită uneori ca şi centru de distribuţie. Prizonierii lucrau în atelierele ei.

3 Anina. Femeile şi deţinuţii politic lucrau în minerit.

4 Baia Sprie. Deţinuţi politici şi deportaţi din zonele de graniţă. Lucrau în mine.

5 Băneasa. Lagăr de tranzit.

6 Bicaz – Stejar. Lagăre de muncă şi pentru deportaţi. Deţinuţii lucrau la proiectul hidroelectric, la construcţia barajului şi a tunelului etc.

7 Borcea. Deţinuţii au lucrat la Canalul Borcea până în 1953. Apoi la irigaţiile dintre Borcea şi Dunăre. Au fost transferaţi aici de la Canalul Dunăre – Marea Neagră.

8 Bragadiru. Prizonierii lucrau în ferme. Erau folosiţi sezonier.

9 Brăila. Lagăr de concentrare pentru rude ai celor care fugeau din ţară.

Bucureşti:

10 Ministerul de interne. Închisoare, centru de tranzit şi de interogatorii ale Securităţii.

11 Strada Uranus. Închisoare şi centru de tranzit.

12 Jilava. Cea mai mare închisoare pentru deţinuţi politici, centru de distribuţie. Renumită pentru tratamentele rele. 13 Văcăreşti. Închisoare mare, cenru de distribuţie, de asemenea loc de detenţie pentru deţinuţii politici cu pedepse mari.

14 Buftea Râioasa. Prizonieri care lucrau în fermele de stat.

15. Caracal. Lagăr de concentrare pentru fascişti şi criminali de război.

16 Caransebeş. Închisoare şi lagăr de concentrare.

17 Chirnogi. Prizonierii lucrau la orezăriile şi fermele de pe malul Dunării. Deţinuţii lucrau sezonier şi se întorceau la Galaţi pe durata iernii.

18 Ciurel. Lagăr pentru fascişti şi criminali de război.

19 Cluj. Lagăr de tranzit.

20 Constanţa. Deţinuţi politici şi pentru ofense economice, cu condamnări mici.

21 Craiova. Închisoare de tranzit, pentr cei cu infracţiuni economice, recunoscută pentru tratamentele rele.

22 Deva. Deţinuţii lucrau la calea ferată dintre Deva şi Brad.

23 Doiceşti. Deţinuţii lucrau la centrala hidroelectrică Doiceşti, proiect realizat în august 1952,

24 Domneşti Ilfov. Deţinuţii lucrau în ferme.

25 Dorohoi. Deţinuţii lucrau la drumuri.

26 Dumbrăveni. Fără detalii.

27 Florica. Deţinuţii erau refugiaţi greci. Lucrau la canalul de irigaţii. Lagărul s-a închis aparent în octombrie 1954.

28 Focşani. Deţinuţii lucrau în ferme.

29 Galata. Fără detalii.

30 Galaţi. Închisoare majoră pentru deţinuţi politici şi entru de distribuţie pentru proiecte în agricultură.

31 Ghencea. Cel mai important centru de distribuţie, închis în august 1953.

32 Gherla. Deţinuţii erau moşieri, studenţi şi prizonieri politici, angajaţi în lucrări publice.

33 Huedin. Lagăr de muncă forţată.

34 Hunedoara. Deţinţii lucrau la calea ferată.

35 Huşi. Laăr de tranzit, raportat pentru deportaţii în URSS.

36 ialomiţa. Deţinuţii lucrau la proiectul Bucureşti – Dâmboviţa – Canalul Dunăre.

37 Iaşi. Închisoare de tranzit pentru persoanele trimise la proiectul hidroelectric Bicaz.

38 Izvorul muntelui. Deţinuţii lucrau la Bicaz.

39 Jibou. Deţinuţii lucrau la fermele de stat.

40 Lugoj. Închisoare.

41 Mărgineni. Închisoare şi lagăr de concentrare. Deţinuţii lucrau în atelierele închisorii. Rapoartele arătau că avea o mare concentare de străini. Puţini prizonieri au fost eliberaţi în 1954.

42 Mărgineanca. Deţinuţii lucrau la ferme colective.

43 Mănăstire. Deţinuţii lucrau la ferme.

44 Mărculeşti. Deţinuţii lucrau în plantaţii de bumbac.

45 Moroeni – Gâlma. Batalioane de muncă lucrau la uzina hidroelectrică.

46 Năsăud. Deţinuţii lucrau la construcţia căii ferate.

47 Novaci. Deţinuţii lucrau la construcţia drumurilor.

48 Ostroveni. Deţinuţii care includeau şi deportaţi din zona graniţelor cu Iugoslavia, munceau în Râmnicu Vâlcea.

49 Ocna Sibiului. Deţinuţii lucrau în salină.

50 Ocnele Mari. Deţinuţii lucrau în minele de sare.

51 Paroşeni, Deţinuţii lucrau la centrale hidroelectrică de lângă Petroşani.

52 Paşcani. Lagăr de muncă.

53 Piteşti. Închisoare pentru deţinuţii politici, pentru studenţi şi lagăr pentru femei.

54 Ploieşti. Lagăr de concentrare şi centru de distribuţie. Deţinuţii munceau în lucrări publice.

55 Podul Iloanei. Lagăr de concentrare pentru străini.

56 Pomarla. Fără detalii.

57 Rahova. Lagăr de concentrare şi centru de distribuţie. Deţinuţii lucrau în ateliere. Rahova I era pentru civili, Rahova III pentru prizonieri de război, incluzând 6.000 de germani care au fost eliberaţi în martie 1952.

58 Râmnicu-Vâlcea. Închisoare. Fără detalii.

59 Roşiorii de Vede. Deţinuţii munceu în ferme şi în proiecte de lucrări publice.

60 Salva Vişeu. Deţinuţii lucrau la construcţia căii ferate.

61 Sărmaş Cluj. Deţinuţii montau conducte la magistraşa de gaz pentru Bucureşti.

62 Sculeni. Lagăr de tranzit pentru deportaţi trimişi în URSS.

63 Sighetul Marmaţiei. Deţinuţii politici, inclusiv maghiari.

64 Slobozia. Deţinuţi, deportaţi. Lucrau la Canalul Dâmboviţa – Dunăre.

65 Spantov. Deţinuţii lucrau în orezării.

66 Târgu Frumos. Lagăr de tranzit.

67 Târgu Jiu. Închisoare şi lagăr de muncă. Deţinuţii munceau în lucrări publice.

68 Târgu Ocna. Închisoare. Deţinuţii lucrau la minele de sare.

69 Târgşor nou. Închisoare pentru „reeducarea” tinerilor deţinuţi politici.

70 Timişoara. Închisoare. Deţinuţii lucrau în construcţii militare.

71 Topraisar. Deţinuţii erau transferaţi din lagărele de la Canalul Dunăre – Marea Neagră. Lucrau la reîmpăduriri.

72 Tulgheş. Lagăr de concentrare pentru copii greci. Ultimul existent din cele nouă astfel de locuri. S-a închis, probabil, în 1954.

73 Ungheni. Lagăr pentru deportaţi. Unii dintre ei au fost transferaţi la Bicaz.

74 Valea Sadului. A suplimentat forţa de muncă pentru centrala hidroelectrică Jiul I în 1951.

75 Vlăhiţa. Deţinuţii lucrau în minerit. Preoţii catolici au fost închişi aici.

76 - 97 Canalul Dunăre – Marea Neagră cuprindea lagărele: Basarabi, Canari, castelul, Cap Midia, Cernavodă, Columbia, Culmi, Disecare, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Nazarcea, Ovidiu, Peninsula, Poarta Albă, Saligny, Seimeni, Siutghiol, Stanca, Tasaul, Valea Neagră.