Descoperirile arheologice de pe teritoriul României scot în evidență detalii interesante despre viața de zi cu zi a locuitorilor din Dacia antică, după ce fusese o parte din teritoriul său a devenit provincie a Imperiului roman.

După războaiele daco-romane din primii ani ai secolului al doilea, timp de peste un secol și jumătate regiuni întinse de pe actualul teritoriul al României, locuite atunci de triburile dacice, au fost cuprinse în provincia Dacia a Imperiului Roman.

Ținuturile de la Dunăre, ale Banatului și ale Ardealului susțineau prin bogăția resurselor naturale (terenuri fertile, aur, fier și sare), exploatate din Antichitate, ideea Daciei prospere, o provincie pe care romanii au stăpânit-o din vremea împăratului Traian (53 - 117 d. Hr.) până în jurul anului 270, când armata și administrația romană au fost retrase din Dacia.

În ultimii ani ai existenței sale, provincia din nordul Dunării a fost numită „Dacia Felix” , care însemna pentru antici un ținut „roditor”, „îmbelșugat” și „bogat”, iar unii dintre împărații romani și-au atribuit cu mândrie termenul „Dacicus”.

Provincia era însă dificil de administrat, putând fi atacată din mai multe direcții, iar populația locală a Daciei, arată unii istorici, nu fusese niciodată asimilată corespunzător și era adesea trădătoare și păstra resentimente față de conducerea romană.

Până la sfârșitul secolului al doilea, Imperiul Roman se afla în culmea înfloririi sale, arătau unii istorici, chiar dacă regiunile de la granițele sale, printre care se afla și Dacia, erau frecvent tulburate de răscoale și de atacurile populațiilor locale din afara imperiului, numite „barbare” de romani.

Criza în care intrase Imperiul Roman la sfârșitul secolului al doilea s-a adâncit în secolul al treilea și a dus la părăsirea ținuturilor Daciei, aflate mereu sub amenințarea războiului.

O parte din populația locală a fost mutată în noile provincii înființate în sudul Dunării, însă alți localnicii au preferat să rămână pe actualul teritoriul al României, în ciuda valurilor de popoare migratoare care au ajuns în secolule următoare pe teritoriul vechii Dacii.

„Unii dintre dacii originari au ales să rămână în provincia abandonată, unde au creat un comerț prietenesc și o zonă tampon în care barbarii s-ar putea civiliza. Chiar și numele modern, România, al acestei foste provincii reflectă istoria ei”, arăta istoricul John White.

Numeroasele descoperiri arheologice de pe teritoriul României oferă detalii interesante despre cum trăiau localnicii din Dacia aflată sub stăpânirea militară romană și despre cum s-a schimbat treptat situația provinciei în cele două secole care au urmat cuceririi sale.

Agricultura - meserie nobilă. Fermele romane împânzeau Dacia

Cea mai mare parte a populației din Imperiul Roman locuia în așezări rurale, unde agricultura era principala îndeletnicire a oamenilor. Cerealele, vița de vie și măslinii erau recoltele favorite ale romanilor, iar unii istorici arată că locurile unde acestea puteau fi cultivate au ajuns cele mai romanizate zone dintre granițele Imperiului Roman.

„Pentru romani, dieta era fundamentală. Probabil 80 la sută dintre oamenii din lumea romană aveau în alimentația de bază ulei de măsline, vin și grâu. Felul în care trebuiau cultivate grâul, vița de vie și măslinele și locurile unde puteau fi cultivate conta foarte mult pentru cultura romană, așa cum o vedeau romani”, arăta istoricul Gregory Aldrete, specialist în epoca romană.

Potrivit istoricului, romanii îi considerau înapoiați pe locuitorii regiunilor îndepărtate de Roma, care nu cultivau aceste recolte.

Aflată la aproape 2.000 de kilometri de Roma, colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa (video) - înființată de romani în țara Hațegului (Hunedoara) era unul dintre puținele orașe romane de pe actualul teritoriu al României.

În împrejurimile sale, văile fertile ale Mureșului și Streiului și ținuturile Hațegului de la poalele munților erau împânzite de moșiile și fermele romanilor. Ruinele a zeci de „villa rustica” au fost descoperite numai în județul Hunedoara, semn că terenurile fertile din ținuturile Daciei erau cultivate intens de agricultorii antici.

„Romanii credeau că singura profesie nobilă este agricultura, pentru că generează ceva”, arăta istoricul Gregory Aldrete .

Fermele Daciei romane asigurau produsele cele mai căutate din meniul localnicilor: turtele, laptele, brânza, mierea şi fructele. Cei care își permiteau, adăugau meniului tradițional carnea de porc, peştele, salatele şi mirodeniile, iar vinurile erau nelipiste din dieta zilnică a anticilor.

Unde munceau anticii din Dacia Romană

Primele drumuri romane de pe teritoriul Daciei au fost construite de legiunile împăratului Trăian, care își deschideau astfel calea spre capitala Sarmizegetusa Regia. Au fost continuate odată cu stabilirea trupelor romane în Dacia.

Cel mai faimos dintre ele începea de la Drobeta, ocolea munții Banatului, traversa Porțile de Fier ale Transilvaniei, trecătoarea aflată la circa zece kilometri de centrul orașului antic Ulpia Traiana Sarmizegetusa și continua apoi prin capitala Daciei, spre nordul provinciei, prin văile Streiului și Mureșului și pe la poalele Munților Apuseni.

În afara drumurilor, romanii au lăsat în urma lor numeroase construcții pe teritoriul Daciei, ale căror ruine sunt vizibile și în prezent: clădiri publice, apeducte, castre, turnuri, poduri, temple și monumente.

Pădurile, care acopereau aproape 70 la sută din suprafața Daciei, au jucat un rol vital pentru locuitorii antici ai actualului teritoriu al României. Unii oameni de știință arătau că dacii nu au exploatat pădurile intens, iar romanii ar fi profitat primii, la scară industrială, de valoarea pădurilor din Dacia.

„Prima exploatare de pădure a fost făcută, după toate probabilităţile, de către administraţia romană, în urma războiului pustiitor dintre anii 101—106”, arăta inginerul Ion Florescu., într-un studiu despre pădurile antice.

O altă îndeletnicire obișnuită a anticilor de pe teritoriul Daciei romane a fost mineritul, munții Carpați fiind locul unor bogate resurse de aur, argint, fier și sare.

În vremea în care teritoriile din Dacia se aflau sub ocupaţia romană, la Roma erau trimise anual peste 5.000 de kilograme de aur, potrivit unor istorici, extrase din Munții Apuseni. La început și anticii scoteau aurul din nisipul văilor și în aluviunile apelor care izvorăsc din Apuseni.

„Când aceste aluviuni au fost epuizate, romanii au întreprins căutarea nobilului metal și în masivul Munților Metaliferi, cum dovedesc galeriile de la Roșia Montană, Corna, Bucium, Căraciu etc. Dispunând de sclavi și de prizonieri de război, aveau putința unei manopere foarte ieftine, cu ajutorul lor să înceapă lucrări primitive de spargere a blocurilor de stâncă prin foc și prin baterea lor cu ciocane de fier”, arăta istoricul Ion Rusu Abrudeanu, în volumul „Aurul românesc, istoria lui din vechime și până azi” (1933).

Romanii au adus în Dacia sistemul exploatării prin galerii, folosind o tehnică avansată de consolidare a acestora, prin stâlpi înfipţi în pământ. Unele, ca galeria Treptele Romane (video), s-au păstrat până în prezent.

Tunelurile aveau, de obicei, trepte tăiate în stâncă şi erau lungi de câteva sute de metri. Erau strâmte, iar înălţimea lor nu depăşea un metru, ceea ce, potrivit arheologilor, arăta că aici lucrau în special sclavi de statură medie şi culcaţi.

Mineritul era rudimentar şi istovitor și adesea era practicat de sclavi proveniți din rândul populației autohtone sau al populațiilor ilirice și dalmatice colonizate în așezările din Carpați. Centrele miniere din Apuseni și Munții Poiana Ruscă s-au dezvoltat în secolul al doilea și au funcționat în secolele următoare, până când invaziile migratorilor au dus la abandonarea lor.

Primele școli din Dacia

Dovezi arheologice arată că și în Dacia anticii se preocupau de educația copiilor lor. Un monument roman deosebit, regăsit în zidurile bisericii reformate din Geoagiu, arată o scenă din viața copiilor din Dacia Felix.

Biserica reformată din Geoagiu a fost ridicată, cel mai probabil, în secolul al XIII-lea, iar în zidurile ei au fost încastrate cel puțin zece monumente funerare romane adunate din împrejurimile așezării.

Unul dintre ele înfăţişează o familie romană, compusă din mamă, tată şi doi copii. Cei doi copii, un băiat și o fată, au fost redați în ţinuta unor elevi, băiatul având rechizite şcolare, fapt care i-a făcut pe arheologi să susțină că în provincia Dacia, ocupată de romani, copiii beneficiau de educație școlară.

„Intenția artistului fiind de a prezenta un discipol, a pus în mâna dreaptă a acestuia două condeie pentru scris – stilus -, iar în stânga o traistă – crumena -, de piele ori de pânză”, arăta arheologul Nicolae Gostar.

Relieful zidit în partea de nord-est a bisericii, sub o fereastră, reprezenta o edicolă (mic altar) funerară, în forma unei plăci dreptunghiulare, din piatră calcaroasă de culoare gălbuie, din care s-a păstrat numai jumătatea din partea de jos, având dimensiunile de 1,06 metri înălțime și 0,72 metri lățime.

„Sculptura prezintă o familie romană, din categoria acelor păgâni din localitățile mărunte de pe cuprinsul provinciei, fapt ce poate fi ușor sesizat prin modestia veștmintelor, cât și prin nivelul puțin artistic la care se ridică sculptura. Rechizitele școlare, cu care este reprezentat copilul, atestă în mod neîndoielnic existența unui învățământ elementar chiar și în localitățile mărunte de pe cuprinsul provinciei Dacia”, concluziona arheologul Nicolae Gostar.

Un monument funerar asemănător, care înfățișa un copil ținând o trăistuță și un obiect în formă de corn, a fost descoperit la Micia, lângă Deva, potrivit cercetătorului.

Amfiteatrele și băile antice, distracțiile de import din Dacia Felix

Mai multe așezări din vestul României au devenit faimoase încă din Antichitate datorită izvoarelor termale care le străbat. Începând din secolul al II-lea, romanii au transformat aceste locuri în stațiuni ale provinciei Dacia.

Băile Herculane, antica Ad Mediam, din Munții Banatului a fost înființată de romani în secolul al doilea, fiind una dintre cele trei stațiuni antice (alături de Germisara - Geoagiu Băi, Hunedoara și Aquae - Călan Băi, Hunedoara) cunoscute din Antichitate, pe actualul teritoriu al României. Toate cele trei se aflau pe drumul imperial de circa 550 de kilometri de la Dierna la Porolissum.

Băile Herculane se află pe valea Cernei, în vecinătatea localității Mehadia (antica Ad Mediam) și Orșova (antica Dierna) – locul prin care armatele conduse de împăratul Traian au trecut Dunărea pentru a invada Dacia.

Ruinele sale au fost dezgropate în secolul al XVIII-lea, după secole în care pământul și pădurile le-au ascuns oamenilor.

„S-au dezgropat atunci o mulţime de antichităţi romane: statui, monede, table cu inscripţii etc., cari toate vorbesc despre înflorirea acestor locuri de pe timpul împăraţilor romani“, informa istoricul Traian Simu, în 1924.

Așezarea din munți a primit numele Băile Herculane, inspirat de inscripțiile care îi atestau denumirea antică Ad Aquas Herculi Sacras.

Apele de la Geoagiu au fost cunoscute în Antichitate sub numele „Thermae Germisara“. Arheologii au descoperit aici rămăşiţele unei aşezări prospere, frecventată de daci și romani, apropiate minelor de aur din Transilvania.

La Geoagiu Băi (video), sunt vizibile rămășițele unor bazine termale romane, alimentate de izvoare puternic mineralizate și înconjurate de ruinele unor temple, drumul roman de piatră, bine conservat și rămășițele unui castru roman care supraveghea valea Mureșului și intrarea în ținutul aurului din Apuseni.

Tot aici, în anii ‘80, au fost descoperite statuete și altare votive, dedicate nimfelor și zeiței Diana, una dintre ele pomenind și numele localității, Germisara. Cea mai prețioasă descoperire sunt cele 11 plăcuțe de aur, ofrande depuse de antici în cinstea zeiței Diana - a pădurilor, a zeiței Hygia - a medicinei și nimfelor, de către persoane ce s-au îmbăiat în apele termale.

Și pe malul Streiului, în apropiere de Călan, au funcționat termele de la Aquae, un bazin săpat în stâncă de romani, pentru a capta apele a trei izvoare subterane.

În afara băilor termale, un alt mod de relaxare al anticilor din Dacia romană erau luptele din arenă.

Amfiteatrele, centre ale distracției

Patru amfiteatre romane au fost dezvelite până în prezent pe teritoriul României, la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, la Micia (Vețel, Hunedoara - video), Porolissum (comuna Creaca, Sălaj) și Drobeta Turnu Severin). Aici erau organizate faimoasele lupte între gladiatori, în majoritatea lor sclavi, care luptau și uneori mureau pentru distracția anticilor.

Alteori, în arene erau aduse şi animale sălbatice, provenite din pădurile care acopereau cea mai mare parte a Daciei.

„Categoriile de animale sălbatice aruncate în arenele amfiteatrelor au fost foarte variate atât ca specii, cât şi ca răspândire şi existenţă climato-gcografică (Iei, tigri, elefanţi, rinoceri, cai sălbatici, urşi, lupi, mistreţi etc.). E de observat însă că în cadrul programelor desfăşurate în amfiteatrele din Dacia - fie Micia sau Ulpia Traiana, sau în alte provincii învecinate, sau nordice - animalele de origine sudică au fost folosite rar, aceasta datorită desigur, anevoioasei achiziţionări şi transportări a acestora. Mărturiile ostiologice aflate cu prilejul dezvelirii celor două monumente (de la Ulpia Traiana şi Micia) fac dovada materială însă a prezenţei aici, ca rezultat al folosirii lor în jocurile amfiteatrale, a faunei mari din munţii şi pădurile înconjurătoare ca: urşi, lupi, mistreţi etc.”, afirma istoricul Octavian Floca.

Locuitorii antici ai Daciei romane acordau atenție și vieții spirituale, arată descoperirile arheologice de pe teritoriul României.

Ruinele mai multor temple antice au fost dezvelite la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, iar numeroasele reprezentări ale unor zeități adorate de romani, datând din secolele II - III au fost descoperite și ele pe teritoriul României.