O vilă de la poalele cetății Devei, unde a locuit fostul demnitar comunist Petru Groza, amintește de averea de care s-a bucurat acesta până la sfârșitul vieții sale. Însă adevărata viața de lux a trăit-o în ultimii săi ani de viață, pe moșia sa din București.

Petru Groza (1884 - 1958) a rămas în istorie ca șefului primului guvern comunist instaurat în România în 1945. A fost prim-ministrul al României până în 1952, apoi a devenit preşedinte al Marii Adunări Naţionale, până la moartea sa, în 1958, la vârsta de 73 de ani.

Sub conducerea guvernului Groza au avut loc unele dintre cele mai tulburătoare evenimente din istoria României: abdicarea regelui Mihai I și transformarea regatului în republică. De asemenea, în 1947, România a recuperat Ardealul de Nord cedat Ungariei fasciste în 1940.

Au urmat însă trimiterea în temnițele comuniste a zeci de mii de români, reformele drastice de naționalizare a agriculturii, devalizarea unor importante resurse ale României, în folosul Uniunii Sovietice.

Activitatea politică a fostului moșier și avocat din Deva, delegat la Marea Unire din 1918 și de patru ori ministru interbelic, a fost îndelungată și marcată de controverse. Petru Groza era numit „nababul roșu”, fiind un personaj atipic al regimului comunist, fapt remarcat adesea de presa internațională.

„Este genul de om pe care sovieticii l-ar exila inevitabil în Siberia. Şi totuşi conduce un guvern comunist”, îl caracterizau jurnaliştii americani în primii ani de comunism.

Moștenirea lui Petru Groza

În Deva, o vilă de lux ridicată la poalele cetății în anii interbelici, nelocuită de mai multe decenii, a fost locul unde Petru Groza și-a petrecut ultimii ani de viață.

O altă moșie, aflată în satul Băcia din Hunedoara, pe Valea Streiului, a fost reședință a familiei sale, vizitată adesea de fostul ministru. În curtea moșiei din Băcia, putea fi văzută în anii trecuți statuia sa de bronz, care fusese demolată în 1995 din centrul istoric al Devei, unde tronase aproape patru decenii.

Până în anul 1995, și orașul Ștei din Bihor, construit de la zero în anii ‘50, de românii și sovieticii angrenați în exploatarea marilor zăcăminte de uraniu din împrejurimi, îi purtase numele: „Dr. Petru Groza”.

Fiu al unui preot ortodox din comuna Coșteiu, crescut de tatăl său rămas văduv, împreună cu frații săi - Liviu, devenit director al băncii din Deva - și Victor, medicul devenit șef al Institutului bacteriologic din Târgu-Mureș, Petru Groza și-a petrecut copilăria pe Valea Streiului din Hunedoara. A studiat la liceul din Orăștie și apoi la universitățile din Budapesta, Berlin și Leipzig.

Ascensiunea sa în politică a început după Primul Război Mondial, fiind unul dintre delegații românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească la Marea Adunare Națională care a consfințit Marea Unire de la 1918.

În anii interbelici, Petru Groza devenise unul dintre cei mai populari și controversați oameni politici din România. În anii ‘20 fusese ministru al Ardealului, apoi al Comunicațiilor, al Lucrărilor Publice și al Transporturilor, iar în anii ‘30 reușise să se mențină pe scena politică în fruntea unui partid mic, de stânga, Frontul Plugarilor, pe care îl înființase în 1933.

În anii următori, anticipa apropierea războiului, care avea să îi schimbe complet rolul politic.

„Hotărât, fascismul şi hitlerismul ne dau totuşi ceva. Se spune că Führerul are boală de gât. Nu-i de mirare, după 14 ani de vorbărie. Disproporţia teoriilor şi a cuvântărilor este atât de mare faţă de realizări, încât suntem sceptici şi ne temem ca experienţa cu massele, în deosebi teutonice, să nu înfăptuiască un singur lucru: războiul”, declara Petru Groza, în 1935.

S-a aruncat la picioarele lui Stalin

Zece ani mai târziu, după Al Doilea Război Mondial, Petru Groza revenea la putere, într-un tablou politic controlat de sovietici, în care opozanții regimului comunist erau anihilați sau trimiși în închisori.

Ascensiunea sa politică s-ar fi datorat modului în care i-ar fi câștigat simpatia liderului sovietic Iosif Stalin:

„M-am apropiat de el. Acesta stătea pe un soi de cotineaţă, ceva mai înaltă ca podeaua. M-am aruncat în genunchi, i-am sărutat picioarele şi i-am spus: În sfârşit mi-am atins idealul de mic copil. Ziua asta va fi cea mai frumoasă zi din viaţa mea. Stalin, vădit impresionat, m-a luat de braţ, m-a ridicat, m-a îmbrăţişat. Îi făcuse o impresie deosebită circul meu şi pe urmă l-am câştigat. Eram un teatralist fără pereche”, ar fi mărturisit Petru Groza.

Deși nu făcea parte din partidul comunist (muncitoresc), Petru Groza rămăsese unul dintre puținii politicieni care și-au păstrat cea mai mare parte a averilor și continua să ducă un trai luxos, chiar și în România anilor în care foștii mari industriași și latifundiari ajungeau cel mai adesea în închisorile comuniste.

În ultimii săi ani de viață, Petru Groza rămăsese un personaj popular, chiar dacă funcția de șef al Marii Adunări Naționale, deținută din 1952, nu îi mai conferea influența de care se bucura în vremea în care conducea guvernul. Era folosit de sovietici pentru a salva din aparențele unui regim totalitar, arătau foștii săi cunoscuți, în unele mărturii păstrate în arhivele unor instituții occidentale.

„Trăiesc bine. Întotdeauna am trăit bine. Mi-am croit calea cu abiltăţile mele şi am câştigat o mulţime de bani ca avocat. De ce nu? Nu a fost şi Stafford Cripps unul dintre cei mai bine plătiţi oameni din Anglia Socialstă?”, relata Petru Groza unui oaspete, în 1953, pe care îl primise în vila sa de lux cin București.

„Playboy” în anii ‘50

În anii ’50, Groza rămăsese un personaj excentric al Bucureștiului, un „playboy” - termen folosit pentru a descrie oameni înstăriți care își petrec timpul distrându-se în compania mai multor femei.

Localnicii îl puteau vedea aproape zilnic călătorind într-o mașină de lux, Buik 8, de la vila din vecinătatea Lacului Herăstrău la terenurile de tenis private unde își petrecea diminețile.

„Acum nu am nicio grijă în lume, cât timp mai pot juca tenis când vreau”, le spunea Petru Groza apropiaţilor săi, potrivit mărturiei oaspetelui său din 1953.

Demnitarul comunist se arăta bucuros când oamenii se opreau să îl vadă în plimbările sale și mândru de prietenia sa cu Stalin. La fel de bucuros era să își etaleze calitățile sale fizice și puterea de atracție asupra femeilor.

„Groza se arată bucuros atunci când oamenii vor să îi facă o fotografie jucând tenis. Îşi scoate pieptul în faţă, iar tenisul său este la nivel de amatori. Uneori cu o mare impresie de galanterie, atrage atenţia că a pierdut în faţa une tinere numită Pia, care este de profesie instructor de sport şi cu care se antrenează frecvent dimineaţa devreme. Lângă terenurile de tenis, pe Lacul Stalin, are o barcă motorizată şi adesea porneşte pe lac după tenis. În aceste călătorii cu barca îşi arată muşchii şi chiar îşi dă jos cămaşa pentru a-şi expune abdomenul plat şi păros. Nimic nu îl mulţumeşte mai mult decât chicotelile Piei, Mariei şi a celorlalte fete”, arăta oaspetele său, potrivit unei note informative păstrate în arhivele Radio Europa Liberă.

Fusese căsătorit de două ori, avea cinci copii, dar nu se ferea să se laude cu „performanțele” sale extraconjugale.

„Ca om, sunt însurat cu soţia mea şi ca politician cu partidul meu. Dar din când în când, ca orice om modern şi civilizat, îmi permit să fiu necredincios, dar întotdeauna cu ceva mai tânăr”, afirma Petru Groza, exprimându-și filosofia de viață.

Iuliu Maniu, disprețuit de Petru Groza

Iuliu Maniu, fostul său adeversar politic, a sfârșit în 1953 ca deținut politic în închisoarea de la Sighet, însă Groza nu îl compătimea. Dimpotrivă, își arăta disprețul față de liderul țărănist.

„Maniu a avut apusul lui, dar ce mod de a ieşi din scenă. Nu mi-a părut rău, pentru că Maniu a fost omul care îşi spunea un lider al ţărănimii, dar ce drept avea să se numească astfel: nu şi-a construit o moşie niciodată, nu a însămânţat vreun câmp, nu a plantat o livadă sau a cules recolta şi n-a făcut niciun copil... Eu am construit o moşie, mi-am plantat terenurile şi am făcut copii, şi toate cele pe care le-am făcut încă le mai mai pot face”, afirma Groza în conversațiile cu oaspeții vilei sale.

Deşi era extrem de ambiţios, a fost bucuros să îşi menţină poziţia de marionetă în guvernul 1948 – 1952, arăta autorul mărturiei din 1953.

„Comuniştii l-au folosit pentru a-şi camufla scopurile, datorită caracterului său de nabab marxist. Deşi a jucat rolul unui om conştient de sine, Groza a fost întotdeauna o păpuşă a comuniştilor din România şi a părut că sovieticii au fost determinaţi pentru o lungă perioadă de timp să îl folosească drept paravan în penetrarea comunistă a ţării”, concluziona acesta.

Politicianul care a condus primele guverne din timpul regimului comunist s-a căsătorit în anul 1916 cu Ana Moldovan, iar familia stabilită la Deva a avut cinci copii: două fete şi trei băieţi. Înainte de căsătorie, Petru Groza a avut un copil din flori, pe Maria, în urma unei relaţii de scurtă durată cu o tânără unguroaică.