Cu un parcurs profesional spectaculos, una dintre cele mai îndrăgite artiste din România aniversează în acest an 65 de ani de carieră. Margareta Pâslaru a povestit, de-a lungul anilor, despre cea mai frumoasă perioadă a vieții sale.

Este vorba despre copilăria trăită în casa bunicilor său, situată în cartierul Floreasca, o zonă selectă a Bucureștiului.

În cartea sa de memorii, “Eu și timpul. Viață, vocație, viziune”, Margareta Pâslaru povestește despre frumusețea locuinței, aducându-și aminte fiecare detaliu. Aici a învățat să cânte la pian și să iubească artele frumoase.

“Decorul în care am zburdat în primii ani de viață a fost atelierul bunicului meu, sculptorul Ion Dimitriu-Bârlad, profesor la Liceul Lazăr, membru al Fondului Plastic. Casa uriașă în care am copilărit avea fiecare încăpere tapetată diferit, cu gust, în tonuri închise, arabescuri patinate în aur vechi. Dormitoarele și baia cochetă erau la etaj, iar sufrageria, salonul și restul gospodăriei, la parter. Clădirea era dominată de atelierul imens, cu geamuri uriașe, formate din numeroase carouri, ca o tablă de șah, înalt cât două etaje: avea și o trapă la subsol, unde lutul prețios era păstrat la o temperatură constantă și la umezeală continuă. Dormitorul elegant de la etaj era tapetat cu frunze palmate în relief, închise la culoare și pastelate în bronz, astfel încât lumina le făcea reale, îți venea să le desprinzi din perete”, Margareta Pâslaru, “Eu și timpul. Viață, vocație, viziune””, București, Editura Curtea Veche, 2012, pg 19, via Răzvan Voinea.

În amintirea lor, a compus melodia „Bunicii mei"

Îndrăgita artistă numește acest loc Paradisul artistic, iar în amintirea bunicilor care i-au fost atât de dragi, a compus melodia “Bunicii mei”. În casa acestora, interpreta de muzică ușoară a trăit cele mai frumoase clipe.

Deși în anii ’50, Margareta Pâslaru s-a mutat din cartier, a continuat să își viziteze bunicii, săptămânal. Spune că nu a uitat vreodată mângâierile și duioșia bunicii, sunetul pianului, strada Aviator Paul Urechescu, prietenii, nucul bătrân pe care se cățăra în chip de Făt Frumos, leagănul din vișin, ouăle de ciocolată ascunse printre crengile înflorite de Paști, stânjeneii mov, parfumați și nici ștrandul Floreasca -oaza vacanțelor de vară-, aleile plimbărilor cu bicicleta.

După moartea sculptorului Ion C. Dimitriu-Bârlad (1964), casa din Floreasca a fost înstrăinată, iar ulterior demolată făcând loc unui imobil cu două etaje.

Pe 9 iulie împlinește 80 de ani

Margareta Pâslaru s-a născut la 9 iulie 1943, la Bucureşti. În copilărie, a urmat lecţii de harpă, balet, pian şi pictură. La vârsta de 4 ani şi jumătate are prima ei apariţie în public, în rolul copilului din „Madame Butterfly” de Puccini, pe scena Operei Naţionale.

În anul 1958, la vârsta de 15 ani, a debutat în muzica ușoară pe scena Casei de Cultură Grivița Roșie, fiind acompaniată de Paul Ghentzer. Acolo este remarcată de Ileana Pop de la televiziune, cea care realiza transmisiuni TV de la Casa de Cultură, iar George Grigoriu îi scrie partitura „Chemarea mării”, piesă pe care o înregistrează la Radio, în anul 1959. Melodia devine primul ei mare șlagăr şi marchează și debutul discografic al Margaretei, depăşind toate recordurile de vânzări ale anilor ’60 – 26.000 de unităţi vândute în anul 1961, la Electrecord.

Un parcurs profesional spectaculos

De aici, parcursul profesional al marii cântărețe a fost unul spectaculos. În 1964 are marea șansă să fie distribuită de regizorul Liviu Ciulei, alături de personalităţi de excepţie precum Toma Caragiu, Clody Bertola, Victor Rebengiuc, George Măruță și Rodica Tapalagă, în piesa „Opera de trei parale” de Bertold Brecht, în rolul Polly Peachum, la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”.

Numele Margaretei Pâslaru a fost prezent pe afişele altor filme şi în anii următori: 1965 – „Mens sana in corpore sano” – regia Valeriu Lazarov, premiat pentru regie la Festivalul Internațional de la Praga, 1966 – „Omul și camera” – regia Valeriu Lazarov, distins cu Marele Premiu la Festivalul Internațional de la Cairo, 1966 – „Tunelul”, regia Francisc Munteanu, care i-a adus artistei diploma de debut în cinematografie pentru rolul dramatic Iulia, la cea de-a III-a ediție a Festivalului național al filmului „Pelicanul de Aur” care a avut loc la Mamaia.

În anul 1966, Margareta juca în „Un film cu o fată fermecătoare”, regia Lucian Bratu, alături de Ștefan Iordache şi Marin Moraru, iar în 1967, în „Împușcături pe portativ”, în regia lui Cezar Grigoriu, alături de Cornel Fugaru, Ștefan Bănică, Puiu Călinescu și invitata Nancy Holloway.

Tot în anul 1967, Margareta începea o colaborare remarcabilă cu Teatrul Naţional Radiofonic, în piesa „Care din doi” de Radu Stănescu, regia Mihai Zirra. Ea a dat glas personajului Miss Barbara, fiind prezentă în spectacol alături de Victor Rebengiuc, Aurel Rogalski, Coty Hociung, Vasile Florescu, Mihai Fotino, Radu Zaharescu, Sorin Balaban, Dumitru Furdui, Cosma Brașoveanu sau Camelia Stănescu.

În anul următor, artista colabora din nou cu Teatrul Radiofonic pentru piesa „Nu sunt Turnul Eiffel“, de Ecaterina Oproiu, regia Valeriu Moisescu, jucând rolul Manți, alături de Octavian Cotescu, Vasilica Tastaman, Rodica Tapalagă sau Cornel Coman.

În 1968 a primit Discul de Aur

Tot în anul 1968, juriul internațional al primei ediţii a Festivalului Cerbul de Aur îi oferă Margaretei Pâslaru Mențiunea „Cerbul de Aur“, artista sărbătorind 10 ani de activitate printr-un veritabil „One Woman Show“, în care a interpretat 23 de melodii.

Tot în 1968 primeşte Discul de Aur, iar în anul următor primeşte, la Cannes, Trofeul M.I.D.E.M., având onoarea de a se afla pe aceeaşi scenă cu artişti consacraţi precum Ginette Reno, James Last, Patty Pravo, Joan Manuel Serrat, Amália Rodrigues, Dalida, Adriano Celentano, Mireille Mathieu sau Udo Jurgens.

Margareta Pâslaru obţinuse deja statutul de vedetă, fiind acompaniată de propria formație – Rolf Albricht, având contribuţii importante şi la coregrafia spectacolelor sale. Artista începuse să primească multe invitaţii de a cânta peste hotare, însă autorităţile comuniste îi refuză vizele pentru următorii 10 ani.

După o serie de filme devenite celebre, printre care producţia pentru marile ecrane „BD la munte și la mare”, regia Mircea Drăgan, fiind interpreta vocală a piesei „La Marea Neagră”, pe muzica lui Ion Cristinoiu, dar și seria de mare succes „Veronica”: 1972 – „Veronica” – regia Elisabeta Bostan, artista alege ca în anul 1983.

În anul 1983, Margareta Pâslaru şi-a urmat, definitiv, soţul în America, însă sufletul i-a rămas în România. Imediat după evenimentele din 1989, ea a revenit în România, implicându-se într-un număr mare de proiecte sociale.