Viagra, cocaină, prostituţie şi mită. Scandalul de corupţie din Spania care zguduie partidul premierului Sanchez

Viagra, cocaină, prostituţie şi mită. Scandalul de corupţie din Spania care zguduie partidul premierului Sanchez

O sordidă afacere de corupţie în care sunt implicaţi politicieni socialişti spanioli pune în dificultate partidul premierului Pedro Sanchez , la începutul unui an electoral cu perspective care deja erau slabe pentru această formaţiune, scrie luni AFP, citată de Agerpres.

Pedro Sanchez FOTO Profimedia

Pedro Sanchez FOTO Profimedia

60.000 de euro ascunși în cutii de pantofi de un general al jandarmeriei pensionat, o petrecere într-un bordel din Madrid, plus alte nopţi de distracţie într-un hotel de lux presărate cu cocaină şi Viagra împreună cu prostituate alese dintr-un catalog sunt câteva dintre recentele dezvăluiri apărute în presă, ilustrate cu fotografii şi înregistrări video ale scandalului ce a primit numele de "Mediador" (Mediatorul), în care sunt implicaţi oameni de afaceri şi în special aleşi ai Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE) al premierului Pedro Sanchez.

Tito Berni, în centrul scandalului

În centrul anchetei se află un politician în vârstă de 60 de ani, Juan Bernardo Fuentes, alias ''Tito Berni'', deputat socialist din Insulele Canare şi forţat de partidul său să demisioneze după ce a fost reţinut pe 14 februarie împreună cu nepotul său şi cu nouă oameni de afaceri.

Acesta ar fi primit „contrapartide" financiare din partea unor companii pe care le-a ajutat să câştige licitaţii publice, să obţină fonduri europene sau să evite inspecţiile sanitare în timpul crizei COVID-19, potrivit unui document judiciar.

Prima etapă", în schimbul acestui ajutor, ar fi constat în efectuarea unui virament de 5.000 de euro în contul unei asociaţii sportive pe care Bernardo Fuentes o conducea prin intermediul unui afacerist din Insulele Canare, Antonio Navarro, al cărui pseudonim "El mediador" (Mediatorul) a dat numele afacerii de corupţie.

Petreceri în cluburi de noapte

Ulterior, în schimbul unor plăţi suplimentare, de 3.000-3.500 de euro, erau organizate vizite VIP la Camera Deputaţilor, precum şi petreceri în cluburi de noapte şi într-un hotel de patru stele.

Antonio Navarro, care în ultimele zile a acordat mai multe interviuri presei, spune că a fost organizat şi un dineu la Madrid, la care au participat 15 deputaţi socialişti în plină pandemie, în pofida restricţiilor sanitare atunci în vigoare.

PP a devansat PSOE

Partidul socialist caută acum să limiteze pagubele create de aceste dezvăluiri, înaintea alegerilor municipale şi regionale din 28 mai şi a celor legislative care vor avea loc la sfârşitul anului. Trei sondaje publicate luni arată că PP a devansat PSOE, cu intenţii de vot cuprinse între 28,6% şi 31,5% pentru conservatori şi între 25% şi 26,9% pentru socialişti.

„Sunt dezgustat”

PSOE se apără arătând că l-a exclus de îndată din partid pe Juan Bernardo Fuentes şi că manifestă o „toleranţă zero" faţă de corupţie

„Este un comportament respingător", a declarat Felix Bolanos, mâna dreaptă a premierului Pedro Sanchez, ajuns la putere în 2018 după o moţiune de cenzură împotriva precedentului guvern conservator zdruncinat atunci tot de un mega-scandal de corupţie.

„Mi se pare incredibil (...), personal, sunt dezgustat", a afirmat şi ministrul agriculturii, Luis Planas, un alt greu al socialiştilor spanioli, care a făcut din combaterea prostituţiei una din temele sale şi a depus anul trecut o iniţiativă legislativă pentru sancţionarea clienţilor.

Între timp, opoziţia reprezentată de Partidul Popular (PP) şi de formaţiunea de extremă dreaptă Vox cere crearea unei comisii parlamentare de anchetă pentru "stabilirea responsabilităţilor politice" în afacerea Mediador.

Este absolut vulgar, jalnic, ruşinos şi asta dăunează atât de mult politicii şi instituţiilor sale, aşa nu mai putem continua", a declarat preşedintele PP, Alberto Nunez Feijoo, care a acuzat PSOE că nu furnizează toate informaţiile de care dispune.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”