„Veverița” de la Poliția Locală S1 care a sărit pe geam ca să fugă de mascați scapă de arestul preventiv în dosarul mitei de la localuri

„Veverița” de la Poliția Locală S1 care a sărit pe geam ca să fugă de mascați scapă de arestul preventiv în dosarul mitei de la localuri

Polițista locală reținută în dosarul șpăgilor de la sectorul 1 care a sărit pe geam, în ploaie, când a văzut că polițiștii și procurorii au început perchezițiile, a scăpat de arestul preventiv. O măsură similară a fost luată și o colegă a ei, acuzată și ea în acest dosar.

Este vorba de Mariana Roxana Avram şi Florentina Iordache, poliţiste în cadrul Poliţiei Locale Sector 1 - Direcţia Control Urban - Compartimentul Control Activităţi Comerciale, care au fost arestate preventiv pe 5 iunie de Tribunalul Bucureşti. Ele sunt acuzate că au primit zeci de mii de euro mită de la patroni de localuri.

La judecarea contestaţiilor, Curtea de Apel Bucureşti a decis ca ele să fie eliberate din arestul preventiv şi să fie plasate în arest la domiciliu. În schimb, şeful lor, Dragoş George Voinea, a rămas în arest preventiv.

Cei trei poliţişti sunt anchetaţi de DNA pentru că au luat zeci de mii de euro mită de la patronii unor localuri din zonele Calea Victoriei, Şoseaua Nordului şi Parcul Herăstrău.

Concret, cele două poliţiste efectuau controale la diverse localuri şi cereau bani acolo unde identificau nereguli privind autorizaţiile şi avizele de funcţionare. Banii erau apoi împărţiţi cu Dragoş George Voinea.

Conform DNA, în perioada 2023 - 2024, în contextul efectuării unor controale la mai multe societăţi comerciale cu puncte de lucru în Sectorul 1 al Capitalei, cei trei ar fi pretins de la reprezentanţii acestora sume de bani cuprinse între 2.500 euro şi 14.000 euro (în total 26.500 euro) şi ar fi primit, în total, sumele de 18.000 euro şi 2.500 lei.

"Banii respectivi ar fi fost pretinşi şi primiţi de inculpaţi, printre altele, pentru a confisca o sumă de bani inferioară celei realizate ilicit de una dintre societăţile controlate (s-ar fi dispus confiscarea doar a sumei de 214.708 lei, nicidecum a încasărilor totale - aproximativ 1.353.000 lei), a aplica rapid sancţiuni contravenţionale astfel încât societatea controlată să nu acumuleze încasări prea mari în perioada suspendării activităţii, iar sumele obţinute ilicit de societate, în perioada suspendării, să fie confiscate doar parţial şi a nu aplica sancţiuni contravenţionale pentru lipsă autorizaţie de funcţionare", se precizează în comunicat.

De asemenea, anchetatorii spun că, în perioada 11 - 20 ianuarie 2023, Marina-Roxana Avram şi Florentina Iordache ar fi pretins şi primit de la un om de afaceri (cercetat într-un dosar penal pe linie de disciplină în construcţii) suma de 6.000 euro lăsând să se creadă că ar avea influenţă asupra unui lucrător din cadrul Secţiei 1 Poliţie şi că, printr-un intermediar, îl va determina pe acesta să dispună în cauza respectivă o soluţie favorabilă.



populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!