Veteranii din Parlament. Cine sunt aleșii cu cele mai multe mandate
Dintre actualii membri ai Parlamentului, 69 de parlamentari urmează să aibă cel puțin 12 ani de activitate în forul Legislativului la finalizarea actualului mandat, reusind să obțină peste trei mandate. Cei mai longevivi deputati și senatori sunt însă unele dintre cele mai discrete personaje în ședintele plenului.
În actuala legislatură, 35 de parlamentari sunt la al treilea mandat, însemnând că au o vechime de 10 ani în forul Legislativului. Mai exact, 12 senatori și 23 de deputați lucrează de 10 ani pentru a reprezenta vocea poporului în Parlament. La aceștia se adaugă alți 25 de deputați și 9 senatori, care au deja peste 12 ani de vechime în Parlament.
Dintre liberali, cel mai longeviv parlamentar este Raluca Turcan, care este în prezent la cel de-al cincilea mandat. Deși primul l-a câștigat tot pe listele PNL, în 2004, deputata a obținut două mandate pe listele PDL, formațiune care a fost absorbită de PNL.
PNL mai are alți 10 parlamentari care au peste 3 mandate, depășind 12 ani de Parlament, dar și alți 11 care au obținut până acum 3 mandate în total.
Dintre membrii social-democrați ai Parlamentului, cei mai mulți ani de Legislativ îi are Ioan Stan. Parlamentarul a obținut până acum şase mandate, dintre care primul pe listele fostului PDSR. Între membrii PSD, sunt în total 14 parlamentari care au trei mandate și alți 12 care au peste trei mandate.
30 de ani în Parlamentul României
Între cei trei parlamentari UDMR care au obținut cel puțin 4 mandate, se regăsește și cel mai longeviv membru al Parlamentului, Seres Denes. Deputatul are un record de 8 mandate în Parlamentul României, însemnând că are 30 de ani de când este membru al forului.
Și grupul minorităților din Camera Deputaților are un număr important de deputați care au reușit să obțină mai mult de trei mandate. Printre aceștia este și cel de-al doilea parlamentar, ca longevitate, din Parlament, liderul grupului, Varujan Pambuccian. Deputatul a reușit să obțină până acum votul românilor pentru 7 mandate.
Printre parlamentarii cei mai longevivi este și fostul președinte PNL, Ludovic Orban, care este în cursul celui de-al treilea mandat.
Liderii USR, la al doilea mandat de parlamentar
În cazul USR, veteranii formațiunii politice sunt cei cu două mandate. Aici este vorba despre aleşii care fac parte și din conducerea formațiunii.
Astfel, între cei 19 membri ai formațiunii care au mai mult de două mandate, se regăsesc actualul președintele Cătălin Drulă, purtătorul de cuvânt Ionuț Moșteanu, fostul șef de partid Dan Barna, Cristina Prună, Cosette Chichirău, Stelian Ion, Claudiu Năsui și Iulian Bulai.
Cei mai longevivi parlamentari, scumpi la vorbă
Parlamentarii care au reușit să strângă cele mai multe mandate nu sunt însă foarte vocali în plenul Legislativului, acolo unde au fost trimiși să reprezinte vocea poporului.
Aici se remarcă Seres Denes (UDMR), cu 30 de ani de activitate, care în ultimul mandat a luat cuvântul în plen de doar 7 ori, Raluca Turcan (PNL), cu 18 ani vechime, care a vorbit de 9 ori, dar și șeful UDMR, Kelemen Hunor, care are în prezent 22 de ani de activitate în Parlament și a luat cuvântul de doar 4 ori.
Un pic mai bine stau Ioan Stan (PSD), cu 23 de luări de cuvânt în actuala legislatură, după 22 de ani de activitate, și liderul minorităților, Pambuccian Varujan, care a vorbit în plen de 45 de ori de la începutul actualei legislaturi, având 26 de ani vechime în Parlament.
În momentul în care vor avea vârsta legală de pensionare, parlamentarii vor avea dreptul la pensie specială, în funcţie de numărul de mandate finalizate.
Sursa: adevarul.ro