Vești bune: Rusia gâfâie cu ofensiva în estul Ucrainei

Vești bune: Rusia gâfâie cu ofensiva în estul Ucrainei

Ofensiva Rusiei în regiunea Donbas din estul Ucrainei "şi-a pierdut avântul şi este mult întârziată", a afirmat duminică dimineaţa serviciul de informaţii militare al Regatului Unit, transmite Reuters.

DonbasFoto: Profimedia Images

"În condiţiile actuale, este puţin probabil ca Rusia să-şi accelereze semnificativ ritmul de avansare în următoarele 30 de zile", a adăugat serviciul de informaţii al armatei britanice în buletinul său regulat asupra situaţiei din Ucraina publicat pe Twitter.

Armata rusă, ce are angajate în Ucraina mai puţin de 100 de grupuri tactice la nivel de batalion (fiecare unitate de acest fel având, conform diferitelor surse, între 700 şi 1000 de militari), îşi suplimentează forţele pentru a încerca să ocupe complet provinciile Doneţk şi Lugansk.

În acest timp trupele ucrainene încearcă să le respingă pe cele ruse, să izoleze unităţile acestora şi să perturbe cu atacuri de artilerie ruta de aprovizionare a armatei ruse.

Frontierele naturale create de râul Doneţ complică operaţiunile ambelor tabere. Acest râu şerpuit formează mlaştini şi câmpuri inundate.

Ruşii au încercat fără succes şi cu preţul unor pierderi grele să amplaseze mai multe pontoane pentru a traversa râul în vederea încercuirii trupelor ucrainene.

Imagini din satelit arată cel puţin trei astfel de pontoane distruse săptămâna trecută de trupele ucrainene şi de asemenea tancuri şi alte vehicule militare ruse distruse acolo. Având în vedere situaţia de pe teren, puţini se aşteaptă la vreun progres spectaculos a vreuneia dintre tabere în lunile următoare şi un război de uzură pare mai probabil.

Rușii ar fi lansat alte 9 atacuri în estul Ucrainei, potrivit Kyiv Independent. În același timp, grupul operațional tactic ”East” a precizat pe Facebook că forțele ucrainene au distrus un depozit în care se aflau nu mai puțin de 80 de soldați ruși, 3 tancuri, 2 transportoare blindate, sisteme de artilerie și alte trei echipamente militare.

Sâmbătă seara, președintele Volodimir Zelenski declara că situația din Donbas rămâne foarte dificilă, în condițiile în care trupele rusești tot încearcă să obțină o cât de mică victorie.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”