„Vești bune pentru România!”/Rareș Bogdan, mesaj de ultima oră după ridicarea MCV
Rareș Bogdan, mesaj de ultima oră după ridicarea MCV. „Vești bune pentru România! După 15 ani de supraveghere a functionării justiției pentru a atinge standardul european, Comisia Europeană ridică Mecanismul de Cooperare și Verificare”, scrie, pe Facebook, europarlamentarul Rareș Bogdan.
Mesajul integral al liderului delegației PPE a României în Parlamentul European:
România a îndeplinit condiționalitățile din Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) de monitorizare a sistemului judiciar instituit încă din 2007, astfel încât acesta poate fi ridicat și înlocuit cu mecanismul privind statul de drept, arată Comisia Europeană într-un raport întocmit marți și obținut de HotNews.ro. Comisia spune că, înainte de a lua o decizie finală, va ține seama de observațiile Consiliului, precum și de cele ale Parlamentului European și va reveni asupra acestei chestiuni atât în cazul Bulgariei, cât și al României în lunile următoare. De asemenea, Bruxelles-ul enumeră restanțele pe care le mai are țara noastră, care vor fi monitorizate prin mecanismul privind statul de drept.
„Toate obiectivele de referință pot fi închise în mod satisfăcător”
Documentul enumeră progresele înregistrate în ceea ce privește recomandările restante și îndeplinirea obiectivelor de referință (benchmarks) ale MCV de la raportul din iunie 2021, CE arătând „eforturile semnificative depuse de România în vederea implementării acestor recomandări prin noi acte legislative, politici și instrumente menite să consolideze sistemul judiciar și combaterea corupției”:
- „Comisia concluzionează că România a înregistrat progrese suficiente în ceea ce privește îndeplinirea angajamentelor pe care și le-a asumat în cadrul MCV la momentul aderării sale la UE și că toate obiectivele de referință pot fi închise în mod satisfăcător.
- Evaluarea ține totodată seama de evoluția situației statului de drept în UE și, în special, de implicarea deplină a României în ciclul raportului privind statul de drept.
- De acum înainte, Comisia nu va mai monitoriza și nu va mai raporta cu privire la România în cadrul MCV, însă monitorizarea va continua în cadrul ciclului anual privind statul de drept. Raportarea va fi consolidată în Raportul anual al Comisiei privind statul de drept, la fel ca în cazul tuturor statelor membre”.
Despre progresele înregistrate în ceea ce privește reforma sistemului judiciar și combaterea corupției:
- „Printre reformele importante se numără legile justiției adoptate recent și o nouă strategie pentru dezvoltarea sistemului judiciar.
- De asemenea, Comisia ia act de angajamentul României de a ține seama în cea mai mare măsură de avizul Comisiei de la Veneția cu privire la legile justiției și la alte aspecte, mai generale, în eventualitatea în care ar fi necesare acțiuni suplimentare.
- În ceea ce privește combaterea corupției, instituțiile de stat își unesc forțele pentru a pune în aplicare o nouă strategie națională anticorupție, iar pe parcursul anului 2021 și în 2022 au continuat să se înregistreze rezultate pozitive în materie de eficacitate a investigării și a sancționării corupției la nivel înalt. Parlamentul a îmbunătățit procedura de ridicare a imunității politice, iar instituțiile române responsabile cu aplicarea normelor privind integritatea și conflictele de interese, precum și cu gestionarea și recuperarea activelor provenite din săvârșirea de infracțiuni au funcționat în mod eficace.
- În fine, România înregistrează progrese rapide în ceea ce privește revizuirea codurilor sale penale, precum și consolidarea cadrului său de integritate. Finalizarea acestor reforme importante reprezintă, de asemenea, jaloane în cadrul Planului de redresare și reziliență al României, iar Comisia va continua să coopereze cu România în vederea realizării cu succes a acestora, în concordanță cu legislația UE și cu standardele internaționale anticorupție.
- Este important ca România să continue să lucreze în mod consecvent la transpunerea în acte legislative concrete a angajamentelor restante specificate în raport și la continuarea punerii în aplicare a acestora, în cadrul ciclului anual al raportului privind statul de drept și cu sprijinul altor elemente ale setului de instrumente al UE privind statul de drept”.
Ce urmează
Vorbind despre etapele următoare, Comisia Europeană arată că „punerea în aplicare efectivă a angajamentelor României și continuarea ritmului pozitiv al reformelor vor asigura faptul că progresele înregistrate sunt durabile și ireversibile, permițând încheierea cu succes a MCV”.
Comisia spune că, înainte de a lua o decizie finală, va ține seama de observațiile Consiliului, precum și de cele ale Parlamentului European și va reveni asupra acestei chestiuni atât în cazul Bulgariei, cât și al României în lunile următoare.
............................
>> Vezi aici raportul MCV 2022 pentru România (.pdf, limba engleză, 326 KB)
- „România și-a arătat deja angajamentul ferm de a lucra în cadrul ciclului anual al monitorizării privind statul de drept și continuă să coopereze constructiv în acest cadru. În paralel, Planul de Redresare și Reziliență al României a permis și stabilirea unor etape specifice pentru realizarea progreselor.
- Comisia este încrezătoare că acum, odată cu stabilirea pașilor finali cheie, cooperarea și monitorizarea sistemului de justiție și politicile anticorupție din România pot fi continuate în cadrul mecanismului privind statul de drept (...).
- Comisia consideră că progresele înregistrate de România în cadrul MCV sunt suficiente pentru a îndeplini angajamentele României asumate la momentul aderării sale la UE.
- Este important ca România să continue să lucreze consecvent la transpunerea în legislație a angajamentelor restante specificate în prezentul raport și la continuarea punerii în aplicare a acestora, în cadrul ciclului anual al raportului privind statul de drept și cu sprijinul altor elemente ale setului de instrumente UE privind statul de drept.
- Comisia va lua în considerare în mod corespunzător observațiile Consiliului, precum și ale Parlamentului European înainte de a lua o decizie finală cu privire la România în conformitate cu decizia MCV, se arată în raportul Comisiei Europene”.
Oficialii de la Bruxelles mai arată în raport că mecanismul privind statul de drept va permite monitorizarea implementării mai multor multor reforme convenite cu autoritățile de la București.
Printre problemele enumerate de Comisia Europeană, care vor continua să fie monitorizate, se numără noua secție creată după desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, funcționarea Inspecției Judiciare, resursele umane, punerea în aplicare a hotărârilor judecătorești de către administrația publică, impactul viitoarei revizuiri a legislației penale privind eficacitatea luptei împotriva corupției.
- „Acestea vor face parte din monitorizarea sistemului de justiție și a combaterii corupției ca doi dintre pilonii de bază ai rapoartelor, în concordanță cu angajamentul Guvernului României de a consolida, în mod ireversibil, progresele realizate până acum în garantarea independenței justiției și a eficienței acesteia, precum și a combaterii corupției. (...)
- România s-a angajat să analizeze în continuare și să țină seama în cea mai mare măsură de opiniile Comisiei de la Veneția cu privire la legile justiției și, în general, dacă sunt necesare acțiuni suplimentare.
- De asemenea, s-a angajat să finalizeze revizuirea Codului penal și a Codului de procedură penală, pentru a asigura alinierea la deciziile pe care Curtea Constituțională a României le-a luat începând cu anul 2016.
- Finalizarea revizuirii celor două coduri se înscrie și în angajamentele asumate de România în Planul său de redresare și reziliență (PNRR) (...).
- O ultimă problemă imediată va fi capacitatea viitorului Consiliului Superior al Magistraturii de a contribui la reforma în justiție, Guvernul român exprimându-și încrederea în capacitatea acestui Consiliu de a da un nou impuls transparenței și responsabilizării”.
Mecanismul de cooperare și de verificare (MCV) a fost instituit în 2007, în momentul aderării României la UE, ca măsură tranzitorie menită să faciliteze eforturile României de a reforma sistemul său judiciar și de a intensifica lupta împotriva corupției.
Mecanismul „Rule of law” a fost implementat de UE din ianuarie 2021, iar prin acesta este monitorizată respectarea statului de drept în toate țările membre. Regulamentul permite Consiliului să adopte, la propunerea Comisiei, măsuri de protecție precum suspendarea plăților din bugetul Uniunii sau suspendarea aprobării unuia sau a mai multor programe finanțate din acest buget în cazul unei ţări în care sunt constatate încălcări ale statului de drept ce pot aduce atingere intereselor financiare ale UE.