„Am vorbit cu Blinken în urmă cu două zile, iar el călătorește cu omologul său din Marea Britanie la Kiev pentru a le spune practic că le vor permite să lovească Rusia cu ATACMS”, a declarat Michael McCaul, președintele Comisiei pentru afaceri externe din Camera Reprezentanților.
După cum s-a precizat anterior, în repetate rânduri, administrația Biden a interzis Ucrainei să utilizeze rachete balistice americane împotriva Rusiei.
În ciuda interdicției, mulți oficiali guvernamentali americani sunt nemulțumiți de această decizie și o contestă constant, astfel încât Ucrainei să i se poată acorda o astfel de permisiune.
În plus, problema acordării permisiunii utilizării rachetelor de croazieră britanice Storm Shadow depinde, de asemenea, de voința politică a Statelor Unite, deoarece cele două țări își coordonează constant acțiunile pentru a evita escaladarea.
„Oferim asistență militară pentru a sprijini dreptul clar al Ucrainei la autoapărare împotriva atacurilor ilegale ale Rusiei, în conformitate cu dreptul internațional umanitar. Înțelegem în mod clar că echipamentul furnizat de Marea Britanie este destinat să protejeze Ucraina”, a declarat Ministerul Apărării al Ucrainei.
Dacă se acordă permisiunea de a utiliza rachete balistice ATACMS pe teritoriul Rusiei, Ucraina va putea lovi adânc în teritoriu teritoriului rusesc pe o distanță de peste 300 km, ceea ce va submina capacitatea Rusiei de a desfășura trupe în apropierea frontierei și la distanțe mici de aceasta.
DefenseRomania a relatat cu puţin timp în urmă că președintele SUA, Joe Biden, a declarat că se analizează în prezent posibila ridicare a restricțiilor privind utilizarea de către Ucraina a armelor cu rază lungă de acțiune. Întrebat în legătură cu acest subiect, Biden a confirmat că administrația sa „lucrează în prezent la acest aspect”.
Recent, Ucraina a făcut apel la aliații săi să elimine aceste restricții, susținând că acest lucru i-ar ajuta să țintească avioanele rusești care lansează rachete de croazieră și bombe ghidate spre orașele ucrainene.
„Fac apel la SUA, Marea Britanie, Franța și Germania. Avem nevoie de capacitatea de a apăra cu adevărat și pe deplin Ucraina și ucrainenii. Avem nevoie de ambele: permisiuni pentru sistemele cu rază lungă de acțiune și obuzele și rachetele voastre cu rază lungă de acțiune”, a spus Zelenski în discursul său de seară din 31 august.
Cel puțin 20 de democrați și cinci republicani din Camera Reprezentanților îi cer președintelui Joe Biden să ridice restricțiile privind utilizarea de către Kiev a armelor americane cu rază lungă de acțiune pentru a lovi adânc în interiorul Rusiei, conform unei scrisori trimise președintelui la 10 septembrie, obținută și văzută de Kyiv Independent.
În plus, potrivit lui Blinken, vineri, 13 septembrie, președintele american Joe Biden se va întâlni cu premierul britanic Keir Starmer pentru a discuta despre posibilitatea de a permite Ucrainei să lovească adânc în Rusia cu arme cu rază lungă de acțiune.
Într-un interviu cu Yalda Hakim la Sky News, Blinken a fost întrebat dacă președintele Biden ar putea lua în considerare posibilitatea de a permite astfel de acțiuni pe măsură ce războiul continuă. Blinken a răspuns că SUA s-au asigurat că Ucraina primește „ceea ce are nevoie, atunci când are nevoie, pentru a fi eficientă în respingerea agresiunii ruse” de la începutul războiului total declansat de Rusia în februarie 2022.
Cu toate acestea, Blinken a subliniat că Washingtonul trebuie să cântărească alți factori, inclusiv dacă forțele ucrainene pot opera și întreține „sistemele avansate” furnizate de aliații occidentali: „Ceea ce pot să vă spun este că ne-am adaptat și ne-am ajustat la fiecare pas de-a lungul drumului și vom continua - deci nu excludem în acest stadiu”.