Venezuela: Ministrul comunicaţiilor, un apropiat al lui Maduro, testat pozitiv la coronavirus

Venezuela: Ministrul comunicaţiilor, un apropiat al lui Maduro, testat pozitiv la coronavirus

Ministrul venezuelean al comunicaţiilor şi informaţiilor, Jorge Rodriguez, un apropiat al preşedintelui Nicolas Maduro, a anunţat miercuri că a fost testat pozitiv la coronavirus, intrând astfel pe lista de lideri ai ţării care au făcut boala, relatează joi France Presse.

"Este de datoria mea să informez că am fost diagnosticat cu infecţie cu COVID-19. Chiar dacă mă descurc în general bine, trebuie să mă izolez şi să iau măsurile de precauţie necesare pentru a depăşi această stare virală", a scris Rodriguez pe Twitter.

Mai mulţi lideri au anunţat deja că au contractat virusul, inclusiv Diosdado Cabello, preşedintele Adunării Naţionale Constituante şi considerat numărul 2 al regimului chavist, ministrul petrolului Tareck El Aissami şi guvernatorul statului Zulia (vest), Omar Prieto.

Venezuela, cu 30 de milioane de locuitori, a ajuns marţi la 27.938 de cazuri de contaminare şi la 238 decese, arată cifrele puse la îndoială de organizaţii precum Human Rights Watch, considerând că nu reflectă realitatea. Marţi, peste o mie de infecţii au fost înregistrate pentru prima dată.

Venezuela, care se confruntă cu o recesiune economică de şase ani şi cu cea mai puternică inflaţie din lume, a intrat în "stare de alertă" şi de izolare din 16 martie.

Din iunie, ţara aplică un sistem numit "7-7", în care o săptămână de izolare "strictă" a celor 30 de milioane de locuitori alternează cu o săptămână de "relaxare" a restricţiilor privind deplasările şi deschiderea magazinelor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Viitorul președinte al României...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Se prăbușește frontul din Ucraina? / Anchetă SBU, după ce presa din Ucraina a aflat că generalul Kirilo Budanov le-a transmis parlamentarilor un avertis…

4 Oile, caprele, lupii și tigrii lui Georgescu, șarlatanul de aur monoatomic

5 Această navă de spionaj în flăcări spune multe despre adevărata față a Rusiei