Venezuela: Maduro a fost sfătuit de Moscova să rămână în ţară (Pompeo)

Venezuela: Maduro a fost sfătuit de Moscova să rămână în ţară (Pompeo)

Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a afirmat că preşedintele venezuelan Nicolas Maduro era pregătit marţi dimineaţă să plece spre Cuba, înainte de a fi sfătuit de Rusia să renunţe, relatează AFP.

"Era un avion pe pistă, era pregătit să plece (marţi) dimineaţă, potrivit informaţiilor noastre, dar ruşii i-au spus să rămână", a declarata Mike Pompeo pentru CNN, precizând că Maduro intenţiona să se refugieze la Havana.

Şeful diplomaţiei americane s-a referit la "numeroase discuţii", fără să precizeze sursa informaţiilor, care au permis Washingtonului să tragă concluzia că "avionul lui Maduro era parcat pe pistă şi că era pregătit să decoleze".

Jurnalistului de la CNN care l-a întrebat dacă are de transmis vreun mesaj liderului socialist, fostul director al CIA a răspuns: "Încălzeşte motoarele" avionului.

Dacă Maduro nu pleacă, a avertizat demnitarul american, "consecinţele pentru el şi pentru cei care îl protejează vor continua să crească".

Potrivit şefului diplomaţiei de la Washington, Statele Unite au avut "oportunitatea de a face cunoscut" Havanei că este "inacceptabil" să îl "protejeze pe acest criminal".

Mai devreme, preşedintele american, Donald Trump, a îndemnat Cuba să înceteze sprijinul militar acordat regimului Nicolas Maduro, ameninţând cu aplicarea unui embargo "total" asupra insulei situate în largul coastelor Floridei.

"Dacă trupele şi miliţiile cubaneze nu încetează imediat operaţiunile lor militare şi altele în scopul de a provoca moartea şi a distruge Constituţia Venezuelei, un embargo deplin şi total, precum şi sancţiunile cele mai grave care există vor fi impuse insulei Cuba", a scris pe Twitter Donald Trump.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”