Venezuela: Justiţia a inculpat alţi trei deputaţi

Venezuela: Justiţia a inculpat alţi trei deputaţi

Curtea Supremă din Venezuela a inculpat miercuri trei noi deputaţi, ajungând la 10 numărul aleşilor urmăriţi în justiţie pentru sprijinul lor faţă de tentativa eşuată de revoltă din 30 aprilie condusă de către opozantul Juan Guaido, relatează AFP.

Deputaţii Freddy Superlano, Sergio Vergara şi Juan Andrés Mejia au fost inculpaţi pentru înaltă trădare, conspiraţie şi rebeliune civilă, a anunţat într-un comunicat Curtea Supremă, acuzată de către opoziţie că este în solda regimului preşedintelui Nicolas Maduro.

Alţi şapte deputaţi au fost inculpaţi în ultimele zile pentru aceleaşi infracţiuni, pentru sprijinul lor faţă de apelul la revoltă militară lansat de către Guaido.


Foto: (c) Miguel Gutierrez / AP


Tulburările care au urmat acestui apel s-au soldat cu şase morţi, sute de răniţi şi cu arestarea a circa 200 de persoane, potrivit procurorului general al Venezuelei, Tarek William Saab. Tentativa a eşuat, majoritatea militarilor rămânând fideli lui Maduro.

O deputată inculpată, Mariela Megallanes, s-a refugiat în reşedinţa ambasadorului Italiei din Caracas, în timp ce ceilalţi au evitat să apară în public. Un alt reprezentant de seamă al opoziţiei, Leopoldo Lopez, s-a refugiat cu familia sa la ambasada Spaniei pe 30 aprilie, după eşecul revoltei.

''Frica nu ne va opri'', a declarat Guaido la AFPTV în cursul unei deplasări în localitatea La Guaira, la 30 km nord de Caracas. ''Singura strategie care îi rămâne regimului (...) este de a face ca frica să domine'', a adăugat opozantul, recunoscut drept preşedinte interimar al Venezuelei de către peste cincizeci de ţări, inclusiv SUA. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri