Vela: Banii din amenzile pentru nerespectarea ordonanţelor militare ar putea fi folosiţi în sistemul de sănătate publică

Vela: Banii din amenzile pentru nerespectarea ordonanţelor militare ar putea fi folosiţi în sistemul de sănătate publică

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, miercuri, că sumele încasate din amenzile aplicate pentru nerespectarea ordonanţelor militare ar putea fi utilizate în sistemul de sănătate publică.

Potrivit acestuia, de la începutul stării de urgenţă au fost aplicate în România 290.000 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 570 de milioane de lei.

"Există un subiect în media că s-au dat multe amenzi şi că pot fi mulţi sau puţini bani 570 de milioane sau, mă rog, 285 de milioane dacă se plătesc toate amenzile. Vreau să spun că am discutat cu domnul prim-ministru şi vom găsi o formulă, un act normativ ca toţi aceşti bani să fie folosiţi pentru nevoile persoanelor cu vulnerabilităţi şi pentru sistemul de sănătate publică. Adică, aceşti bani se încasează la autorităţile locale, nu le încasează Ministerul sau Guvernul, ca să ştie cei care ne ascultă, şi autorităţile locale trebuie să le reorienteze spre zona de sănătate publică", a declarat Vela într-o emisiune la postul de televiziune Realitatea Plus.

Guvernul a majorat, prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă nivelul amenzilor aplicate pe perioada stării de urgenţă atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice.

Amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut de pe 3 aprilie, acestea fiind cuprinse între 2.000 de lei şi 20.000 de lei, faţă de valorile iniţiale, cuprinse între 100 şi 5.000 de lei. În acelaşi timp, amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei, cât era până la 3 aprilie, la 10.000 de lei, iar maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de lei.

Actul normativ permit contravenientului să achite, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, o jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator. AGERPRES/ (A - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Preda)


populare
astăzi

1 O nouă perdea de fum? / Sub pretextul că „ne cumpără ungurii gazul”, statul a luat două decizii surprinzătoare și periculoase

2 Stranie chestia cu furtul seifului cu 400.000 de euro...

3 Fiul unui milionar din București, arestat pentru tentativă de omor. Ar fi înjunghiat un tânăr din cauza unei datorii

4 Foarte interesante amănunte

5 Crăciun cu craci antiviagra...