De la atacul Rusiei din februarie, avioane militare, rachete și drone au inundat spațiul aerian al Ucrainei și ambele părți au apelat la tunuri antiaeriene de fabricație veche pentru a-și consolida apărarea. Vechea artilerie antiaeriană a fost readusă la viață în cadrul efortului de a doborî dronele care sunt mai lente și zboară la altitudini joase, relatează Insider.

Atât forțele rusești, cât și cele ucrainene descoperă că au nevoie de o cantitate mare de arme de apărare aeriană - inclusiv de tunuri antiaeriene de tehnologie relativ slabă - pentru a face față avioanelor de luptă, elicopterelor, dronelor și rachetelor care străbat spațiul aerian al Ucrainei.

Artileria antiaeriană a început să fie folosită în Primul Război Mondial pentru a doborî noile aparate de zbor la acea vreme. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, nu mai puțin de jumătate dintre bombardierele aliate doborâte deasupra Germaniei ar fi putut fi victimele tunurilor antiaeriene din anii 1930.

Cu toate acestea, în anii 1950, apariția avioanelor de luptă de mare altitudine a făcut ca tunurile și armele automate să fie mai puțin eficiente decât rachetele ghidate, care pot zbura la viteze Mach 4 și atinge altitudini de peste 30.000 de metri.

În prezent Rusia atacă orașele și centralele electrice ucrainene cu valuri de drone și rachete de croazieră, în timp ce Ucraina își trimite dronele pentru a hărțui tancurile și artileria rusească.

A folosi rachete sol-aer cu rază lungă de acțiune, mari și costisitoare pentru a opri o dronă foarte puțin sofisticată este ca și cum ai folosi un elefant contra unui purice. Dependența tot mai mare de rachetele și avioanele relativ lente, care zboară la joasă înălțime, a făcut din nou indispensabilă vechea artilerie antiaeriană.

„Tunurile antiaeriene au fost subestimate, dar nu ar fi trebuit să fie neglijate", a comentat pentru Insider Nick Reynolds, un expert în război terestru pentru Royal United Services Institute, un think tank britanic.

Reynolds este coautorul unui nou studiu RUSI privind războiul aerian deasupra Ucrainei, în care se analizează de ce are nevoie Ucraina pentru a contracara masele de drone "kamikaze" Shahed-136 de fabricație iraniană folosite de Rusia.

Studiul îndeamnă țările occidentale să trimită Ucrainei mai multe tunuri antiaeriene autopropulsate, precum Ghepard, de fabricație germană, și mai multe sisteme de apărare aeriană portabile cu rază scurtă de acțiune, precum rachetele Stinger, de fabricație americană.

„În general, sistemele de tunuri sunt preferate rachetelor, atunci când este posibil, datorită costului mult mai mic per angajament și disponibilității mai mari a muniției în comparație cu rachetele sol-aer și sistemelor portabile de apărare antiaeriană", se arată în raportul RUSI.

Rusia și Ucraina folosesc ambele tunuri antiaeriene S-60 de fabricație sovietică, care datează din anii 1940. Dar chiar și artileria antiaeriană de concepție sovietică mai recentă, cum ar fi ZSU-23-4 Shilka și 2S6 Tunguska, din perioada Războiului Rece, folosite de ambele părți, are o utilizare limitată împotriva dronelor.

„Din cauza dimensiunilor relativ mici, a formei, a zborului la altitudine joasă și a vitezei reduse, tunurile antiaeriene autopropulsate (SPAAG) sovietice și rusești, cum ar fi Shilka și Tunguska, se luptă, de asemenea, să doboare în mod fiabil Shahed-136", se arată în raportul RUSI.

Studiul califică Ghepard-ul german - un SPAAG cu două tunuri duble de 35 mm, folosit pentru prima dată în anii 1970 - drept "foarte eficient".

Berlinul a promis 50 de sisteme antiaeriene autopropulsate Ghepard - dintre care unele au fost deja livrate - ca parte a unui arsenal poliglot de rachete și tunuri de apărare aeriană occidentale trimise în Ucraina. Unii experți au îndemnat, de asemenea, SUA să trimită modelul M163 din anii 1960, un tun Vulcan de 20 de mm montat pe un transportor blindat de trupe M113, deși acesta nu este dotat cu radar prin care să fie detectate țintele.

Arme vechi, dileme noi

Studiul RUSI sugerează că Ucraina se confruntă cu o dilemă în materie de apărare aeriană.

Sistemele antiaeriene de fabricație occidentală sunt eficiente împotriva avioanelor de luptă și rachetelor de croazieră rusești, dar Ucraina nu a primit suficiente rachete antiaeriene de rezervă pentru a susține rata actuală de tragere. Sistemele mobile de rachete sunt bune la doborârea "dronelor kamikaze" și chiar a rachetelor de croazieră, dar raza lor scurtă de acțiune – în raport cu frontul lung al Ucrainei - înseamnă că ar fi nevoie să fie disponibile în cantitate mare pentru a proteja trupele de pe front și infrastructura. Tunurile antiaeriene sunt economice împotriva dronelor, dar raza lor de acțiune este scurtă.

În cele din urmă, se arată în raport, Shahed-136 "sunt destul de rudimentare și nu sunt deosebit de dificil de interceptat, doar că majoritatea mijloacelor actuale de a face acest lucru sunt prea scumpe sau se bazează pe un număr inacceptabil de arme necesare pentru alte sarcini de apărare pentru a oferi o soluție adecvată pe termen mediu".

Tunurile antiaeriene mai vechi oferă, de asemenea, un avantaj politic. Țările care sprijină Ucraina au fost reticente în a furniza unele arme de înaltă tehnologie, inclusiv avioane de luptă cu reacție și rachete cu rază lungă de acțiune care ar putea lovi adânc în interiorul Rusiei, de teamă să nu întărâte Moscova.

Dar, potrivit raportului RUSI, artileria antiaeriană de modă veche este o alegere sigură: "Nici MANPAD-urile (rachetele portabile) și nici SPAAG-urile (tunurile antiaeriene) nu ar trebui să fie considerate sensibile din punct de vedere politic, deoarece acestea sunt în mod fundamental arme defensive necesare pentru a proteja infrastructura civilă, care nu au nevoie de tehnologie de ultimă oră pentru a fi eficiente."

Chiar dacă pe câmpul de luptă din Ucraina au fost desfășurate arme antiaeriene mai sofisticate, tunurile antiaeriene au rămas utile, deși au avut roluri ceva mai limitate. Acestea s-au dovedit a fi mortale deasupra Vietnamului de Nord și în Orientul Mijlociu - în timpul Războiului din Octombrie 1973, piloții israelieni care au planat la joasă înălțime pentru a evita SAM-urile operate de forțele arabe au fost adesea decimate de Shilka și de alte tunuri antiaeriene.

Operând împreună cu apărări aeriene mai noi, tunurile antiaeriene pot fi în continuare letale împotriva elicopterelor, avioanelor de atac și a dronelor care operează la altitudini mai mici, așa cum sunt obligate să facă multe aeronave rusești în Ucraina.

"SAM-urile (sisteme de rachete sol-aer-n.red) cu rază medie și lungă de acțiune sunt mai eficiente atunci când sunt completate de o rețea robustă de tunuri AA (anti-aircraft – n.red) care pot amenința orice aeronavă care încearcă să evite amenințările zburând la joasă înălțime", a declarat Reynolds pentru Insider. "Crearea unor astfel de dileme prin straturi de sisteme antiaeriene diferite este o componentă esențială a unei rețele integrate de apărare aeriană."