Vaslui: Verificări ale IPJ cu privire la intervenţia unor poliţişti în cazul unui accident rutier

Vaslui: Verificări ale IPJ cu privire la intervenţia unor poliţişti în cazul unui accident rutier

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui a dispus efectuarea unor verificări cu privire la intervenţia poliţiştilor în cazul unui accident în care un copil în vârstă de 4 ani a murit după ce a fost lovit de o maşină, se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanţii instituţiei.

Verificările au fost dispuse după ce în spaţiul public au apărut o serie de imagini de la respectivul eveniment rutier, în care se vede cum copilul lovit de autoturism a rămas mai mult timp pe carosabil fără ca poliţiştii să intervină.

"Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui a dispus efectuarea de verificări cu privire la intervenţia poliţiştilor în cazul acestui accident rutier, la finalizarea acestora urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun. Verificările sunt desfăşurate de ofiţeri din cadrul Compartimentului de Control Intern al instituţiei", se arată în comunicatul IPJ Vaslui.

Un copil în vârstă de 4 ani, din oraşul Murgeni, a fost accidentat mortal, marţi seara, el fiind lovit de o autoutilitară în timp ce încerca sa traverseze strada.

Potrivit IPJ Vaslui, copilul ar fi apărut brusc în faţa conducătorului auto, un bărbat de 35 de ani, din oraşul Murgeni, iar acesta din urmă l-a lovit pe minor în plin. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”