Vaslui: Terapeut dintr-un centru de recuperare al DGASPC, acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră instituţionalizată

Vaslui: Terapeut dintr-un centru de recuperare al DGASPC, acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră instituţionalizată

Un terapeut dintr-un centru de recuperare al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui şi un antrenor de fitness sunt acuzaţi că au întreţinut relaţii sexuale cu o fată în vârstă de 14 ani, instituţionalizată într-un centru de ocrotire din municipiul Bârlad.

Potrivit reprezentanţilor DGASPC Vaslui, minora a relatat unui lucrător social din instituţia de ocrotire cele întâmplate, după acest incident angajatul fiind cercetat disciplinar.

"În urma relatărilor făcute de minoră, a fost convocată o şedinţă de caz, a fost anunţată Poliţia, iar angajatul acuzat, terapeut într-un centru de recuperare, este cercetat disciplinar. Până la finalizarea anchetei, suplimentar a fost luată măsura ca salariatul să fie transferat într-un loc în care nu interacţioneză cu copiii. Minora a fost inclusă într-un program de consiliere psihologică", a declarat, vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.

Poliţiştii fac cercetări în două dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de act sexual cu minor şi agresiune sexuală.

"La nivelul instituţiei s-au deschis două dosare de cercetare penală, în urma unor sesizări primite de la DGASPC. Se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de act sexual cu minor şi agresiune sexuală", a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”