Vaslui: Poliţist aflat la volanul unei autospeciale, amendat şi lăsat fără permis pentru 30 de zile

Vaslui: Poliţist aflat la volanul unei autospeciale, amendat şi lăsat fără permis pentru 30 de zile

Un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, care transporta cu o autospecială o persoană reţinută ce urma să fie prezentată în faţa instanţei în municipiul Bârlad, a fost sancţionat şi lăsat fără permis de conducere pentru 30 de zile, după ce ar fi efectuat o depăşire neregulamentară.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Vaslui, autospeciala condusă de poliţistul sancţionat nu circula în regim prioritar.

"Colegul nostru se afla în timpul serviciului, dar nu circula în regim prioritar, neavând în funcţiune semnalele acustice şi luminoase. El a fost sancţionat contravenţional, iar complementar s-a luat măsura suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

După acest incident, poliţistul şi-a continuat deplasarea la Bârlad. AGERPRES / (AS - autor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA