Vaslui: Oraşul Murgeni, declarat zonă specială de siguranţă publică

Vaslui: Oraşul Murgeni, declarat zonă specială de siguranţă publică

Oraşul Murgeni a fost declarat zonă specială de siguranţă publică de către conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, după ce în zonă au avut loc o serie de conflicte între unele clanuri de romi.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, s-au suplimentat forţele de ordine care efectuează patrulări în zonă, având în vedere că exista riscul ca violenţele să escaladeze.

"Având în vedere riscul criminogen, pe raza UAT Murgeni a fost constituită o zonă specială de siguranţă publică, fiind suplimentate efectivele de ordine şi siguranţă publică. În zonă sunt mobilizaţi poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi poliţişti locali", a declarat, duminică, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

În cursul săptămânii trecute a avut loc un conflict între membrii unor clanuri de romi din oraşul Murgeni, aproape 200 de persoane bătându-se pe străzi. Scandalul a fost aplanat în urma intervenţiei mai multor echipaje de poliţie şi jandarmi şi a unor luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au deschis în acest caz un dosar penal tentativă la omor, uz de armă fără drept, tulburarea liniştii şi ordinii publice, loviri şi alte violenţe. AGERPRES


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA