Vaslui: Adolescentul care a înjunghiat trei elevi, arestat preventiv pentru tentativă de omor calificat

Vaslui: Adolescentul care a înjunghiat trei elevi, arestat preventiv pentru tentativă de omor calificat

Un adolescent în vârstă de 17 ani, elev la un liceu din municipiul Vaslui, care fusese reţinut după ce în seara de miercuri a înjunghiat, în plină stradă, trei elevi, a fost arestat preventiv, joi, fiind acuzat de tentativă la omor calificat.

Adolescentul a declarat în faţa magistraţilor de la Tribunalul Vaslui că regretă cele întâmplate, povestind că avea un cuţit asupra lui deoarece se simţea ameninţat de unul dintre adolescenţii pe care l-a agresat, cu care avusese conflicte anterioare.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, agresorul a avut un conflict cu unul dintre elevi, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, iar situaţia a degenerat, adolescentul aplicând băiatului şi altor doi adolescenţi care îl însoţeau pe acesta, mai multe lovituri de cuţit în zona superioară a corpului (gât, braţe, torace). El a fugit iniţial de la locul faptei, spunând că s-a temut să nu fie prins de cei pe care îi agresase, după care, realizând amploarea faptei, s-a predat, fiind identificat de poliţişti şi condus la audieri.

Cazul a stârnit reacţii în lanţ din partea autorităţilor, care au anunţat că vor lua măsuri pentru ca astfel de evenimente să nu se mai repete.

Prefectul judeţului Vaslui, Eduard Popica, a declarat, joi, pentru AGERPRES, cu referire la cazul celor trei elevi înjunghiaţi în plină stradă, că este vorba despre un incident izolat. El a dat asigurări că în toate şcolile sunt organizate frecvent acţiuni de prevenire a actelor de violenţă, dar şi că paza în unităţile de învăţământ din municipiul reşedinţă este asigurată în mod corespunzător.

"Avem de-a face cu o situaţie foarte gravă, dar care reprezintă un incident izolat. În acest caz, vorbim despre o faptă care s-a produs în afara unităţii şcolare, pe o stradă din municipiul Vaslui. În şcolile din mediul urban există sisteme de supraveghere video şi este asigurată pază cu patrule de jandarmi sau poliţişti locali, pentru evitarea situaţiilor nedorite. Având în vedere cele întâmplate, am convocat o întâlnire de urgenţă cu reprezentanţi ai primăriei, ai Inspectoratului Şcolar, ai Poliţiei şi Jandarmeriei, pentru a stabili o serie de măsuri în vederea creşterii gradului de siguranţă pe drumurile publice", a precizat Eduard Popica.

Şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vaslui, Gabriela Plăcintă, a afirmat că incidentul este unul foarte grav şi că elevii implicaţi vor beneficia de consiliere şcolară.

Totodată, în cursul zilei de vineri se va întruni consiliul profesoral în cadrul unităţii de la care proveneau elevii, pentru a fi luate o serie de măsuri.

Potrivit reprezentanţilor liceului, cei trei elevi agresaţi lipsiseră nemotivat de la cursuri în ziua în care a avut loc evenimentul

Cei trei elevi răniţi sunt în afara oricărui pericol. Ei au suferit multiple plăgi înjunghiate, doi dintre ei fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, iar unul fiind transferat la Iaşi, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

4 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

5 Ciudată poveste...