Vaslui: 20 de persoane, reţinute fiindcă ar fi încasat fără drept indemnizaţii de sprijin în contextul pandemiei

Vaslui: 20 de persoane, reţinute fiindcă ar fi încasat fără drept indemnizaţii de sprijin în contextul pandemiei

Un număr de 20 de persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 52 de ani, din municipiul Bârlad şi din comunele Perieni şi Puieşti, au fost reţinute, marţi, de poliţiştii vasluieni, fiind acuzate că au încasat fără drept indemnizaţii de sprijin acordate în contextul pandemiei COVID-19.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, din cercetările efectuate de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, a reieşit faptul că, în perioada octombrie 2020 - ianuarie 2021, persoanele respective ar fi întocmit documente fictive pe care le-ar fi folosit ulterior pentru obţinerea sumelor de bani acordate de la bugetul de stat, cu titlul de indemnizaţie de sprijin pentru persoane care au obţinut venituri exclusiv din drepturi de autor şi conexe, şi se află în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea în context pandemic.

"Prejudiciul cauzat persoanei vătămate, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Vaslui, este de peste 200.000 lei. În cauză, poliţiştii implicaţi în derularea acţiunii au pus în aplicare un număr de 22 de mandate de aducere. În cursul zilei 2 iunie, persoanele reţinute urmează să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, cu propunerea dispunerii unor măsuri preventive", precizează sursa citată.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen