Vasilescu: Nu renunțăm la Pilonul II de pensii; până la urmă este al statului, chiar dacă are management privat

Vasilescu: Nu renunțăm la Pilonul II de pensii; până la urmă este al statului, chiar dacă are management privat

Nu există riscul de a se renunța la Pilonul II de pensii, care, chiar dacă are management privat, este al statului, a explicat vineri Lia Olguța Vasilescu, întrebată dacă într-un final se va renunța la Pilonul II de pensii.

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

"Nu există așa ceva. Nu. Până la urmă Pilonul II e al statului, chiar dacă are management privat. Cum să renunțăm, e o legislație, sunt foarte mulți oameni care aparțin de acest pilon. Cum să renunțăm", a declarat Lia Olguța Vasilescu.

Întrebată dacă va mai avea loc creșterea transferului contribuției individuale datorată la sistemul public de pensii, de la Pilonul I la Pilonul II, pentru a se ajunge la 6%, cât era prevăzut pentru anul 2016, acesta a afirmat că acel procent a fost stabilit într-o perioadă în care Pilonul II avea nevoie de resurse, dar că acum nu crede că mai este cazul ca procentul să fie urcat în fiecare an.

De asemenea, acesta a spus că s-a discutat cu administratorii fondurilor de pensii de pe Pilonul II.

Lia Olguța Vasilescu declarat că, în ceea ce privește Pilonul II de Pensii, nu este vorba de o reducere a contribuțiilor, iar diminuarea procentului de la 5,1% la 3,75% a fost realizată din cauza întoarcerii sarcinii fiscale, în condițiile în care salariile pe brut cresc cu 20%, dar în sumă nominală, cât a fost virat anul acesta către Pilonul II de pensii, respectiv 7 miliarde de lei, va fi virat și anul viitor.

În prezent, contribuția virată către fondurile de pensii private este 5,1% din salariul brut, nivel nemodificat în ultimii doi ani.

Președintele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), Iulius Postolache, arăta, recent, că orice modificare a arhitecturii sistemului de pensii pe Pilonul II va fi în detrimentul milioanelor de participanți care vor beneficia de pensie din acest sistem.

Pilonul II de pensii a făcut obiectul unor declarații politice în ultima perioadă, care au avansat atât ideea desființării cât și posibilitatea ca acesta să devină opțional.

Fondurile participante la Pilonul II aveau în septembrie active nete de 38,16 miliarde de lei, 7 milioane de participanți și 7 miliarde de lei câștig net pentru participanți.

AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!