Vasilescu: Cei cu stagii de cotizare mai mici de 10 ani pentru pensie vor beneficia de legislaţie proprie

Vasilescu: Cei cu stagii de cotizare mai mici de 10 ani pentru pensie vor beneficia de legislaţie proprie

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a afirmat că persoanele care au cotizat minim 10 ani la bugetul de pensii vor beneficia de o legislaţie proprie, iar cele cu stagii de cotizare mai mari de 10 ani vor intra sub incidenţa legii pensiilor.

"Generic li se spune pensionari (n.r. - celor cu stagii mai mici de 10 ani). De fapt, beneficiază de aşa numita pensie minim garantată şi neavând stagiu minim de cotizare de 10 ani nu sunt nici la ora actuală catalogaţi ca pensionari. Ne gândim şi la ei, ca dovadă că anul trecut s-a crescut cu 30% pensia minim garantată de la 400 la 520 de lei. Anul acesta, de asemenea, avem bugetată o creştere de încă 30% până la suma de 640 de lei, dar este foarte adevărat că vor trebui să beneficieze de o legislaţie proprie pentru că nu pot creşte pe punctul de pensie la fel ca toţi ceilalţi pensionari care, sigur, vor trebui să aibă pensii mai mari pentru că au cotizat mai mult", a spus Vasilescu luni, la Parlament.

Ea a explicat că, potrivit programului de guvernare, pensia minim garantată creşte în primii doi ani cu 30%, iar în următorii ani cu câte 10%, până în anul 2020.

"Dar în ceea ce priveşte pensionarii care au un stagiu de cotizare de peste 10 ani, aici va fi o discuţie separată pe legea pensiilor. Ei vor creşte pe punctul de pensie şi pentru ei majorările trebuie să fie altele decât în cazul pensiei minim garantate", a adăugat Vasilescu.

Referindu-se la un proiect privind legea pensiilor, Vasilescu a spus: "Este o lege foarte amplă, o lege care trebuie foarte bine lucrată, foarte bine analizată şi din punctul meu de vedere e o lege care trebuie să stea mult în dezbatere publică. E o lege care trebuie să aibă acordul tuturor factorilor politici pentru că dacă ne apucăm să o schimbăm după patru ani e clar că nu va fi bine şi nu va ajuta nimănui. E o lege care de acum înainte va trebui să funcţioneze cu acordul politic al tuturor". AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri